main logo
792

Beneficiiile anunţate de Voronin după revenirea lui Kozak

„Conducerea Federației Ruse a luat o decizie corectă pentru a îmbunătăți spectrul de relații”.

Beneficiiile anunţate de Voronin după revenirea lui Kozak

Așa a comentat președintele PCRM, Vladimir Voronin, numirea vicepremierului rus Dmitri Kozak în calitate de reprezentant special privind dezvoltarea relațiilor de economie și comerț cu Republica Moldova, transmite Ştiri.md cu referire la Agora.

„Numirea lui Dmitri Kozak, dar și numirea unui nou ambasador al Rusiei la Chișinău, oferă o posibilitate simpatică și foarte importantă de a merge la tratative directe cu Federația Rusă în toate domeniile”, a adăugat comunistul, menționând că „relațiile dintre Moldova și Rusia, în ultimii ani, au scăzut considerabil pe toate domeniile - politic, economic, social”.

Cât ține de propunerea din 2003 a lui Kozak, care a promovat soluționarea conflictului transnistrean prin federalizare, Vladimir Voronin a spus că „o să vedem cum o să evalueze situația”. „Acest proces depinde de toți cei care sunt implicați în problema reintegrării țării. Totodată, eficacitatea formatul 5+2 a căzut. Reieșind din relațiile dintre Ucraina și Rusia, n-o să fie posibil de a-i așeza la o masă”, a mai declarat deputatul PCRM.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării