main logo
1523

Analist: Usatîi a anunţat o strategie care ar repeta parcursul lui Şor

În weekend, în R. Moldova a revenit politicianul fugar Renato Usatîi, anunţat în căutare generală de autorităţile moldovene în 2016 pentru o presupusă implicare în tentativă de omor.

Analist: Usatîi a anunţat o strategie care ar repeta parcursul lui Şor

Fostul primar al orașului Bălți, Renato Usatîi, liderul „Partidului Nostru” a fost reținut sâmbătă de poliție, în vama Sculeni, pe unde încerca să intre în R. Moldova venind din România, transmite Știri.md cu referirle la Europaliberă.org

Pe numele lui Usatîi există două mandate de arestare și el și-a anunțat revenirea cu o zi înainte, fiind întâmpinat la Sculeni de zeci de susținători.

Duminică, însă, Usatîi a fost eliberat. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a explicat că a decis să anuleze mandatul de arest pe numele lui Renato Usatîi, punându-l în libertate duminică pentru că acesta s-a predat benevol autorităților, iar starea sănătății sale „este gravă”. Într-un comunicat al Procuraturii se spune că Usatîi este obligat să se prezinte la audieri, iar ancheta în dosarul său continuă.

Presa sugerează că revenirea lui Renato Usatîi ar fi „prima surpriză a lui Vlad Plahotniuc” pentru PSRM-ACUM. Teoria e că politicianul fugar nu ar fi fost eliberat atât de uşor de către procurorii moldoveni, unii crezând că aceştia mai sunt încă puternic subordonaţi liderului democrat, alţii - că traseul pe care l-a ales pentru revenire – prin România – ar indica de asemenea implicarea lui Plahotniuc.

„Renato Usatîi se pare că a anunţat o strategie care ar repeta parcursul lui Ilan Şor - de la arestare la control judiciar, având drept să participe la viaţa politică. Şi acest lucru ar fi un fel de semnal pentru dl. Igor Dodon şi partidul socialiştilor că e prea devreme să-şi facă calcule”, a declarat analistul Igor Boţan

Ieri, reacţionând la revenirea politicianului fugar, Maia Sandu, şefa noului cabinet de miniştri ce tocmai şi-a început activitatea, a spus că decizia procurorilor de a-l pune în libertate pe Renato Usatîi „ridică mari semne de întrebare”.

„Am comentat şi reiterez îngrijorarea noastră pe care o avem în raport cu decizia procurorului, care poate însemna două lucruri: sau că acel dosar i-a fost intentat în mod abuziv, şi atunci procurorul trebuie să răspundă, sau eliberarea a fost ilegală. Şi într-un caz, şi în altul, există o mare problemă de legalitate a procuraturii”, a revenit astăzi asupra cazului Maia Sandu.

Şefa Executivului a mai spus că independenţa procurorilor e prima sarcină a noilor autorităţi în domeniul justiţiei, dar că e nevoie de răbdare, pentru că „lucrurile nu se pot face peste noapte”. „Nici eu astăzi nu am încredere în procuratura care mai este controlată de Vlad Plahotniuc”, a mai spus Maia Sandu.

Şi ea, şi şeful statului au cerut deja de câteva ori procurorului general să-şi dea demisia, cereri care au rămas însă fără vreun răspuns din partea lui Eduard Harunjen. Printre legile pe care deputaţii socialişti şi ai blocului ACUM au reuşit să le voteze în Parlament figurează şi una care să modifice componenţa Consiliului Procurorilor, organ ce alege procurorul general, şi să deschidă calea pentru un cetăţean străin de a ajunge în fruntea procuraturii moldovene.

Ambele modificări nu pot însă ajuta noile autorităţi să scape de un procuror deja ales, pentru că, după reformă, procurorul a obţinut garanţii în plus devenind practic inamovibil, iar amendamentele legale nu pot avea caracter retroactiv.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării