main logo
600

Zelenski a cerut Guvernului să negocieze cu FMI micșorarea tarifelor la gaze

Președintele ales al Ucrainei, Vladimir Zelenski, a cerut Guvernului și companiei energetice Naftogaz să poarte de urgență negocieri cu Fondul Monetar Internațional, care ar permite micșorarea tarifelor la gaze pentru consumatorii casnici, începând cu data de 1 mai.

Zelenski a cerut să se negocieze cu FMI micșorarea tarifelor la gaze

„Să arătăm nu doar în vorbe, ci și în fapte că putem lua decizii în interesul oamenilor”, se spune într-un mesaj pe pagina de Facebook a echipei lui Zelenski, în care se mai afirmă că prețul gazelor pe piața europeană a scăzut în ultimele patru luni. 

Cererea survine după ce Guvernul și Naftogaz au spus deja că este posibilă o ușoară reducere a tarifelor, transmite Știri.md cu referire la Europalibera.org.

FMI ajută Ucraina printr-un program de împrumuturi de aproape 4 miliarde de dolari și spune că tarifele trebuie să fie la nivelul pieței, ele fiind majorate în acest scop în octombrie trecut. 

FMI nu a comentat deocamdată cererea de micșorare adresată de Zelenski. 

Acesta a obținut o victorie categorică la alegerile prezidențiale ucrainene de pe 21 aprilie, dar încă nu a depus jurământul și nici nu dispune deocamdată de o fracțiune parlamentară care să-i sprijine politicile.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării