main logo
796

Un polițist și-a deconspirat legăturile cu lumea crimei organizate

O filmare cu un polițist care vorbește în argoul din lumea crimei organizate a provocat un scandal în Kazahstan.

Un polițist și-a deconspirat legăturile cu lumea crimei organizate

Într-o înregistrare video din noaptea de Anul Nou, un polițist kazah își descrie echipa drept o „bandă” și se laudă cu conexiunile sale și a colegilor săi cu lorzii crimei organizate din Kazahstan, relatează Ştiri.md cu referire la digi24.ro

Filmarea a devenit rapid virală pe Facebook, provocând un val de critici din partea utilizatorilor.

Autorul înregistrării se numește A.R. Tastaibekov, un ofițer de poliție însărcinat cu pregătirea cadeților din primul an din cadrul Academiei de Poliție din Qaraghandy, și a fost demis la scurt timp după publicarea clipului, a anunțat Ministerul de Interne din Kazahstan.

Oficialii au descris gestul său ca fiind o „acțiune care discreditează serviciile de stat”.

În clip, Tastaibeko urează Kazahstanului „prosperitate, astfel încât bratva (termen argotic care face referire la crima organizată – n.r.) noastră și succesorii noștri din a șaptea generație să se poată folosi în continuare de legăturile noastre”.

După care polițistul îl citează pe Antibiotik, un criminal fictiv dintr-un serial rusesc popular în anii 1990: „Fie ca prietenia noastră să debordeze de altruism. Kazahstanul și familiile noastre să înflorească, tovarăși!”.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării