main logo
1119

Pagubă de 500.000 de lire de la un angajat care se credea fără salariu

Un muncitor a distrus lobby-ul unui hotel din Liverpool abia inaugurat, furios că nu și-a primit banii.

Pagubă de 500.000 de lire de la un angajat care se credea fără salariu

Pe de altă parte, colegii săi susțin că bărbatul nu își verificase contul bancar să vadă că salariul îi intrase deja în cont. Astfel, paguba totală - costurile de construcție și amânarea deschiderii - l-ar putea costa în jur de 500.000 de lire, transmite Știri.md cu referire la Protv.ro.

Incidentul a avut loc luni, în jurul orei 15.00, când un muncitor a fost surprins intrând cu buldozerul în lobby-ul unui hotel abia inaugurat, în timp ce strigă: „Plătiți-mi nenorocitele de 600 de lire!”, potrivit tabloidului The Sun.

Pe de altă parte, colegii bărbatului identificat drept John susțin că angajatorul le livrase salariile vineri, iar că banii le-au intrat în cont luni, dar că bărbatul nu a verificat să vadă dacă a primit sau nu suma.

„Trebuia să primim banii vineri, dar s-a întâmplat ceva și nu au fost livrați până luni. Nu și-a verificat contul și n-a realizat că fusese plătit, așa că s-a înfuriat și a distrus locul”, a spus un coleg.

„Abia terminasem lucrările, totul era perfect, dar apoi un idiot a decis să intre cu excavatorul în clădire. Erau mulți muncitori afară, toată lumea voia să vadă ce se întâmplă. Managerul alerga dintr-un loc în altul ca o găină, nu era deloc mulțumit”, a spus un alt angajat.

Potrivit unui purtător de cuvânt al firmei de construcții, bărbatul s-a enervat când managerul nu a apărut. Voia să discute cu acesta despre salariul său. Furios, a distrus lobby-ul hotelului.

„După aceea, a fugit și e căutat de poliție. Din fericire, nu a fost afectată structura de siguranță, așa că reparațiile se vor putea face rapid”, a mai spus reprezentantul firmei la care era angajat bărbatul.

Poliția l-a localizat și urmează să îl audieze pe bărbat.
Filmulețul a devenit viral pe rețelele de socializare, iar multe persoane au lăudat gestul muncitorului. Mai mult, oamenii au donat în jur de 3.000 de lire pentru a-l ajuta pe acesta.

„Am fost într-o situație similară. Are impact asupra sănătății tale, astfel încât îți pierzi orice speranță și ești capabil de orice”, a scris David Hopkins, internaut.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării