main logo
903

Un bătrân s-a luptat cu un șarpe de 4 metri care voia să-i mănânce nepotul

Un bunic din nordul Australiei şi-a salvat nepotul din strânsoarea unui piton de 4 metri cu care s-a luptat şi pe care în final l-a înjunghiat, relatează duminică DPA citând media locale.

Un bătrân s-a luptat cu un șarpe care voia să-i mănânce nepotul

Copilul în vârstă de 22 de luni a fost muşcat de reptila care s-a încolăcit apoi în jurul lui, sub ochii mamei sale care a sărit imediat în ajutor, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.

Amanda Rutland a declarat postului de televiziune ABC că a fost îngrozită când a văzut uriaşul piton ametist încolăcindu-se pe trupul fiului său, Naish, care se juca în grădina familiei din localitatea Julatten, situată la 57 de kilometri nord de Cairns. ″Ceva atât de mare, iar el este atât de mic... A fost îngrozitor, nu pot descrie în cuvinte″⁣, a spus ea.

″Primul lucru pe care am încercat să-l fac a fost să introduc mâna în gura lui pentru a încerca (să-l îndepărtez), însă nu se clintea din loc. Capul lui era aproape cât mâna mea″⁣, a explicat Ronald Rutland.

Femeia şi-a chemat tatăl în ajutor şi împreună au încercat să desprindă şarpele de pe corpul bebeluşului. Văzând că nu reuşesc să-l salveze, Ronald a fugit în casă şi s-a întors cu un cuţit de bucătărie.

″Şarpele era încolăcit pe mâna lui, îl muşca, aşa că i-am căutat capul cu mâinile şi am început să-l strâng tare timp de cincisprezece secunde, însă acest lucru nu avea niciun efect pentru că s-a încolăcit apoi pe mâna mea″⁣, a povestit Ronald Rutland.

″A trebuit să fac ceva, aşa că am început să-l înjunghii în spate cu cuţitul″⁣, a continuat el.

Bărbatul a fost nevoit să taie capul şarpelui când acesta a început să se încolăcească pe el.

Medicii sosiţi la faţa locului i-au acordat îngrijiri de urgenţă lui Naish, care suferise trei muşcături la nivelul braţului.

Pitonii arămii, care pot atinge lungimi de până la şapte metri, sunt în general inofensivi pentru oameni şi nu sunt veninoşi.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării