main logo
413

UE şi Marea Britanie au iniţiat procedura de scindare la Organizaţia Mondială a Comerţului

Organizaţia Mondială a Comerţului a elaborat două proiecte de documente prin care drepturile şi obligaţiile în materie de relaţii comerciale ale Uniunii Europene şi Marii Britanii vor fi separate.

Relaţiile comerciale ale UE şi Marii Britanii vor fi separate

„Este vorba de reproducerea concesiilor şi angajamentelor aplicabile Marii Britanii ca parte a Uniunii Europene. Este un moment crucial, în contextul în care pregătim ieşirea din UE”, a declarat Julian Braithwaite, ambasadorul britanic la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), relatează Știri.md cu referire la mediafax.ro.

Până acum, Uniunea Europeană a reprezentat Marea Britanie la Organizaţia Mondială a Comerţului, iar drepturile Marii Britanii nu erau configurate în mod distinct, deşi naţiunea a fost mereu şi membră individuală a organizaţiei.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării