main logo
432

Transalpina, redeschisă pentru turişti. Pe marginea drumului sunt însă nămeți de 3 metri

De marți se circulă din nou pe şoseaua dintre nori, Transalpina, deşi pe marginea drumului sunt pe unele porţiuni nămeţi de 3 metri înălţime.

Transalpina, redeschisă: Pe marginea drumului sunt nămeți de 3 metri

O comisie de specialişti din judeţele Gorj şi Vâlcea, drumari şi poliţişti, a făcut ultimele verificări în teren şi au permis redeschiderea traficului, însă numai pe timpul zilei şi cu anumite restricţii de tonaj, transmite Știri.md cu referire la Stirileprotv.ro.

Drumul regelui trebuia deschis circulaţiei de la 1 iunie, dar nici măcar acum vremea nu era una favorabilă plimbărilor pe munte.

Turist: ”Nu am nimerit vremea bună, dar asta chiar nu contează, trebuie să ajungem la Sibiu şi avem doi oaspeţi din Hong Kong care au venit prima dată în România şi chiar ar fi vrut să vadă Transalpina şi am fost foarte dezamăgiţi când am văzut că drumul e închis.”

Au fost şi turişti care au avut parte de vreme bună, dar care a ţinut doar câteva minute, pentru că la munte condiţiile meteo se schimbă rapid.

O comisie specială a făcut o ultimă inspecţie în teren şi, în cele din urmă, au decis redeschiderea circulaţiei.

Sabin Cornoiu, şef Salvamont Gorj: „Din punctul nostru de vedere e ok, e în regulă, dar multă atenţie pe lângă pereţii de zăpadă. Pică pietre de sus, dar astfel de căderi de pietre o să fie şi fără zăpadă şi nu se pot opri pentru că natura lucrează.”

De altfel, drumarii vor lucra permanent şi în următoarele zile pentru a îndepărta pietrele de pe şosea. În plus, pe marginea drumului, la 2145 metri altitudine, stratul de zăpadă are şi acum peste 3 metri înălţime.

Cristian Tudor, reprezentant Secţia Drumuri Naţionale Târgu Jiu: „Ultimele lucrări, montăm parapetul stabil, îl umplem cu apă să nu îl ia vântul, după cum ştim pe acest sector de drum vântul e destul de puternic. Am montat indicatoarele, suntem pe ultima sută de metri.”

Cms. şef Daniel Săvulescu, şef Poliţia Rutieră Gorj: ”Ca şi tonaj este permis doar accesul autovehiculelor cu masa autorizată până în 7.5 tone, iar ca limita de viteză sunt instituite pe tot tronsonul limite de maxim 30 km/h.”

Pe timpul nopţii, după ora 20.00, circulaţia pe Transalpina va fi în continuare interzisă chiar şi în timpul verii.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării