Tragedie în Mediterană. 60 de migranți au murit de foame și de sete
Cel puțin 60 de migranți au murit după ce o barcă de cauciuc a rămas fără motor în Marea Mediterană, potrivit supraviețuitorilor.
Cei 25 de supraviețuitori au fost preluați de Ocean Viking, o navă folosită de grupul umanitar SOS Mediterranee pentru salvarea migranților pe mare, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.
Ei le-au spus salvatorilor că au plecat de la Zawiya, de pe coasta libiană, cu câteva zile înainte. Motorul navei s-a stricat după trei zile, lăsând barca în derivă, iar oamenii au rămas fără hrană sau apă.
Supraviețuitorii au spus că printre victime se numără femei și cel puțin un copil. Se crede că aceștia au murit din cauza deshidratării și a foametei, nu prin înec. SOS Mediterranee a declarat că echipa Ocean Viking a văzut barca miercuri și a organizat o evacuare medicală, în cooperare cu Paza de coastă italiană. Supraviețuitorii aveau „o stare de sănătate foarte proastă” și toți au fost puși sub îngrijire medicală.
Doi dintre ei, care erau inconștienți și în stare critică, au fost transportați în Sicilia cu elicopterul pentru tratament. Restul de 23 se află încă la bordul Ocean Viking, împreună cu alți peste 200 de migranți care au fost salvați de pe alte două bărci.
Nava se îndreaptă spre portul Ancona, aflat la aproximativ patru zile distanță, dar echipa a cerut să fie primită într-un port mai apropiat.
„Oamenii care se aflau pe ambarcațiune, în primejdie, pierduți pe mare de aproape o săptămână, au rămas foarte repede fără apă și mâncare, potrivit supraviețuitorilor”, a declarat un purtător de cuvânt al SOS Mediterranee aflat la bordul navei.
„Pe drum au murit oameni. Am întâlnit un bărbat care și-a pierdut soția și copilul de un an și jumătate. Copilul a murit în prima zi, mama în a patra zi. Erau din Senegal și fuseseră în Libia de mai bine de doi ani”, a mai spus purtătorul de cuvânt.
Organizația Internațională pentru Migrație a declarat săptămâna trecută că 2023 a fost cel mai mortal an pentru migranți din ultimul un deceniu, cel puțin 8.565 de persoane murind pe rutele de migrație din întreaga lume. Agenția ONU a spus că cifra a crescut cu 20% față de anul precedent.