main logo
485

SUA vor să negocieze cu Iranul prin intermediul unei ţări din Europa

Preşedintele SUA, Donald Trump, vrea să creeze un canal de comunicare cu Iranul prin intermediul Elveţiei, urmând să discute despre acest lucru cu omologul său elveţian, Ueli Maurer, relatează CNN.

SUA vor să negocieze cu Iranul prin intermediul unei ţări din Europa

În contextul în care Teheranul a părut să respingă apelurile preşedintelui Donald Trump în sensul negocierilor, liderul SUA vrea să poarte discuţii prin intermediul Elveţiei, transmite Știri.md cu referire la Mediafax.ro

Ambasada elveţiană din Teheran reprezintă interesele americane, întrucât Statele Unite şi Iranul nu au relaţii diplomatice.

Donald Trump se va întâlni la Washington cu preşedintele Elveţiei, Ueli Maurer, cu care va discuta despre relaţiile bilaterale şi despre "teme precum rolul Elveţiei în facilitarea comunicaţiilor diplomatice" şi despre "alte probleme internaţionale", a transmis Casa Albă.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a exprimat speranţa, joi seară, că nu se va ajunge la război cu Iranul, pe fondul tensiunilor legate de programul nuclear al Administraţiei de la Teheran.

Întrebat, la Washington, dacă intenţionează să ajungă la un război cu Iranul, Donald Trump a răspuns, potrivit agenţiei Reuters: "Sper că nu".

Donald Trump a făcut această declaraţie înaintea întrevederii de la Casa Albă cu preşedintele Elveţiei, Ueli Maurer.

Preşedintele SUA vrea să creeze un canal de comunicare cu Iranul prin intermediul Elveţiei, urmând să discute despre acest lucru cu omologul său elveţian.

Iranul va accepta curând negocierile pe tema programului nuclear, a afirmat joi preşedintele SUA, Donald Trump, respingând speculaţiile presei "de tip ştiri false" privind contestarea politicilor sale de către principalii consilieri.

"Sunt exprimate diverse opinii, iar eu iau decizia finală şi determinantă, este o procedură foarte simplă. Sunt acoperite toate părţile, toate politicile. Sunt sigur că Iranul va vrea să discute curând", a declarat Donald Trump, joi, prin Twitter.

Preşedintele SUA a negat că ar exista tensiuni la Casa Albă deoarece unii consilieri ar contesta atitudinea sa dură faţă de Iran.

"Publicaţia de ştiri false Washington Post şi publicaţia de ştiri şi mai false The New York Times scriu articole că există dispute referitoare la politica mea dură în Orientul Mijlociu. Nu există nicio dispută", a adăugat Donald Trump.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării