18 aprilie
Albinele de la Notre-Dame au supravieţuit incendiului
  • 1
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
1
18 Apr. 19:4893
Albinele de la Notre-Dame au supravieţuit incendiului

Cele aproximativ 200.000 de albine din stupii de la Notre-Dame au supravieţuit incendiului care a devastat acoperişul catedralei franceze, luni, în contextul în care pe reţelele de socializare au apărut în ultimele zile numeroase reacţii ale unor internauţi din lumea întreagă care se declarau îngrijoraţi de soarta acestor insecte, informează AFP

  • 1
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
1
93
  • 0
  • 0
  • 0
  • 1
  • 0
1
  • 0
  • 0
  • 0
  • 1
  • 0
1
133

Studiu: Depresia şi anxietatea sunt în creştere în rândul chinezilor

Decenii de dezvoltare economică şi socială au catapultat China la nivelul statelor occidentale în multe aspecte, inclusiv în ceea ce priveşte tulburările mintale, care în ultimii 30 de ani au crescut în rândul populaţiei acestei ţări asiatice.

„Situaţia sănătăţii mintale în China este azi similară cu cea din Statele Unite în anii '60”, a declarat pentru EFE Yueqin Huang, directoarea departamentului de psihiatrie al Institutului de Sănătate Mintală - Universitatea Beijing, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.ro.

Cercetătoarea este coautoare la primul studiu la nivel naţional despre prevalenţa bolilor mintale în China, ale cărui rezultate au fost publicate la finalul lui februarie în prestigioasa revistă britanică The Lancet.

Bazată pe o activitate pe teren de doi ani, cercetarea relevă că în jur de 16,6% dintre chinezii de vârstă adultă, aproximativ 230 milioane de persoane, au trăit la un moment dat experienţa unui tip de tulburare, o cifră considerabil mai mare faţă de studiile anterioare.

Deşi procentajul bolilor mintale grave s-a menţinut practic invariabil în această perioadă, afectând între 0,5 şi 1% din populaţie, anumite tulburări, precum depresia şi anxietatea, au contribuit mai mult la această creştere.

„Schimbarea stilului de viaţă al chinezilor a avut efecte emoţionale. Acum, oamenii resimt mai multă presiune decât înainte, mulţi trebuie să lucreze noaptea, iar asta le influenţează starea de spirit”, afirmă Yueqin.

„De asemenea, afectează foarte mult schimbarea structurii familiare. Înainte convieţuiau în aceeaşi casă până la patru generaţii şi exista o legătură mai puternică între rude şi prieteni, însă acum familiile sunt mai mici şi mulţi oameni trăiesc singuri”, adaugă cercetătoarea.

Studiul, elaborat pe baza a 32.552 interviuri, arată că frecvenţa cea mai mare în rândul chinezilor o are depresia, resimţită într-un moment al vieţii de circa 6,9% din populaţie, în timp ce un procent de 6,1% a suferit episoade de anxietate.

Tranziţia populaţiei din mediul rural în cel urban, care în prezent este gazda a 58,52% din populaţie, precum şi creşterea speranţei de viaţă şi, în consecinţă, a tulburărilor ca demenţa senilă - care afectează circa 5,2% dintre chinezi - au contribuit de asemenea la această creştere, a subliniat Yueqin.

În acest sens, ea a specificat că tendinţa în cauză "nu este doar chineză", ci reprezintă un "rezultat al proceselor de modernizare şi industrializare a societăţilor umane".

„În acest moment, China se situează la jumătatea distanţei între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare în ce priveşte sănătatea mintală”, mai spune Yueqin.

Totuşi, specialista admite că există încă un deficit în ce priveşte îngrijirea sănătăţii în ţara asiatică, cu 1,7 psihiatri la 100.000 de locuitori, o cifră departe de 5 în Honh Kong, 7 în Taiwan sau 12 în Statele Unite.

Totodată, potrivit unui alt sondaj publicat de Academia de Ştiinţe din China, 74% dintre chinezi recunosc că nu au acces la niciun tip de îngrijire psihologică sau psihiatrică.

Acesta este motivul pentru care autorii studiului cer guvernului chinez să acorde "mai multă atenţie" sănătăţii mintale, în special în ce priveşte tulburările de anxietate, care necesită un "mare efort public şi guvernamental" pentru a fi tratate, într-o ţară care reuneşte o cincime din populaţia lumii.

Însă nu totul depinde numai de autorităţile publice, mai scrie EFE, deoarece societatea chineză în ansamblul său „trebuie să elimine discriminarea” care încă există în ce priveşte bolile mintale.

„Când am vizitat pentru prima dată SUA în anii '90, am fost foarte surprinsă de naturaleţea cu care oamenii vorbeau de tulburările lor, ceea ce nu este atât de comun în ţările asiatice”, a mai arătat Yueqin Huang, apreciind că situaţia se va îmbunătăţi treptat.