main logo
374

Studioul din Londra dedicat universului Harry Potter se va extinde

Parcul tematic dedicat lui Harry Potter construit de studiourile Warner Bros.

Studioul din Londra dedicat universului Harry Potter se va extinde

În Londra s-a extins cu un nou punct de atracţie: Banca Gringotts, locul în care vrăjitoarele şi vrăjitorii îşi pun la păstrare banii şi comorile în universul ficţional al celebrului vrăjitor, transmite Știri.md cu refelire la Agerpres.ro.

Admiratorii cărţilor semnate de J.K. Rowling şi ai ecranizărilor hollywoodiene vor putea păşi în holul de marmură al băncii vrăjitoreşti în cadrul unei noi extensii a Warner Bros. 

Studio Tour London - The Making of Harry Potter, un parc tematic unde au fost reconstituite decoruri din filmele cu micul vrăjitor.

Cu candelabre din cristal, condeie, registre, teancuri de monede vrăjitoreşti şi un goblin pe post de casier, Banca Gringotts este cea mai amplă extensie realizată în cadrul acestor studiouri tematice din 2012, anul în care şi-au deschis porţile.

Alături de comorile, reproduse din cauciuc, costume şi elemente prostetice folosite pentru a reda lumea goblinilor din seria de filme Harry Potter, vizitatorii mai pot admira şi cripta în care malefica Bellatrix Lestrange îşi păstrează bogăţiile.

„A fost nevoie de un adevărat proces de reconstituire... pentru a face ca toate aceste lucruri să pară reale, la fel ca înaintea unei filmări”, a declarat pentru Reuters, actorul Warwick Davis, care l-a interpretat pe Griphook, angajatul Băncii Gringotts.

„Obiectele de acest fel se deteriorează foarte rapid în depozit aşa că este chiar o realizare să le vedem aici, arătând atât de bine”, a adăugat el.

Banca Gringotts urmează să-şi deschidă porţile pentru public la 6 aprilie. În acelaşi studio mai pot fi vizitate şi alte decoruri din seria Harry Potter, precum misterioasa Pădurea Interzisă sau Marele Zid de la Hogwarts.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării