main logo
362

Siria: Preşedintele Bashar al-Assad apreciază ca decisiv sprijinul Rusiei în rezistenţa regimului împotriva terorismului

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a apreciat marţi în timpul unei întrevederi cu ministrul rus al apărării Serghei Şoigu drept "un factor decisiv" cooperarea dintre Siria şi Rusia "în rezistenţa Siriei împotriva terorismului şi a grupărilor armate de opoziţie", informează EFE.

Siria apreciază ca decisiv sprijinul Rusiei în rezistenţa regimului

"Activitatea şi coordonarea la nivel înalt ruso-siriană, în plan militar şi politic, a fost unul din factorii decisivi în rezistenţa Siriei în faţa terorismului şi în obţinerea de victorii împotriva organizaţiilor Stat Islamic şi Al Nusra, se arată într-un comunicat al preşedinţiei siriene, transmite Ştiri.md cu referire la agerpres.ro.

Preşedintele sirian şi ministrul rus al apărării au decis să continue această cooperare pentru a restabili securitatea în provincia Idlib din nordul Siriei, controlată în mare parte de facţiuni ale opoziţiei, precum şi la est de fluviul Eufrat, la Baghouz, unde gruparea jihadistă Stat Islamic îşi apără ultimul bastion.

Totodată, al-Assad şi Şoigu au fost de acord să ia măsuri pentru a "nu permite ţărilor ostile poporului sirian" care acţionează în aceste zone să obţină "ceea ce nu au reuşit să facă în timpul anilor de război" din Siria, referire la Turcia, care este implicată în nordul ţării în sprijinul grupărilor rebele.

Preşedintele sirian a criticat statele occidentale care "încearcă să minimizeze orice schimbare pozitivă din Siria prin crearea de noi obstacole în calea încheierii crizei", potrivit AFP. 

Ministerul rus al Apărării a relatat într-un comunicat de presă că ministrul Serghei Şoigu a fost primit la Damasc de preşedintele sirian, cu care a discutat despre combaterea terorismului internaţional, securitatea din Orientul Mijlociu şi soluţionarea conflictului sirian.

"Cu sprijinul Rusiei în Siria, s-au înregistrat succese importante în lupta împotriva terorismului internaţional, pe lângă prevenirea exceselor şi răspândirii sale", a declarat ministrul rus al apărării, potrivit EFE.

AFP informează că întrevederea a avut loc la o zi după întâlnirea de la Damasc a şefilor armatelor apărării din Siria, Irak şi Iran, în care a fost discutată coordonarea forţelor militare ale acestor state, precum şi în contextul în care forţele antijihadiste susţinute de coaliţia internaţională condusă de SUA sunt pe punctul de a proclama victoria asupra ultimei redute a grupării Stat Islamic din nord-estul Siriei.

Rusia a devenit un actor cheie în conflictul sirian în 2015, când s-a implicat în sprijinul regimului de la Damasc, care controlează în acest moment două treimi din teritoriul ţării. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării