main logo
562

Sentința autorităților față de băiatul de 9 ani care și-a ucis bunica

La o zi după ce copilul de doar nouă ani și-a măcelărit bunica folosind un cuțit, autoritățile i-au decis soarta.

Sentința autorităților față de băiatul de 9 ani care și-a ucis bunica

Locuința în care s-a petrecut oribila crimă a fost sigilată de oamenii legii. Cu lacrimi în ochi și multă tristețe în suflet mai mulți vecini de-ai femeii omorâtă de propriul nepot au privit cum polițiștii își făceau treaba, transmite Știri.md cu referire la cancan.ro.

În același timp, minorul criminal împreună cu mama lui au fost duși la un centru de plasament aflat în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului din sectorul 1 al Capitalei.

Motivul pentru care și-a înjunghiat mortal bunica:

În cursul serii de marți, 29 mai, între băiatul de nouă ani și bunica lui a izbucnit o cearcă. Furios, copilul a luat un cuţit şi şi-a injughiat bunica. Potrivit unor surse din anchetă, se pare că bunica nu şi-ar fi lăsat nepotul să se joace la calculator şi de aici ar fi pornit conflictul.

Poliţiştii spun că băiatul ar suferi de tulburări de comportament, însă doar psihiatrii vor putea stabili ce a declanşat atacul mortal asupra bunicii lui.

Copilul care și-a ucis bunica, terifiat de tată.

Specialiștii susțin că trebuie investigat tatăl copilului, întrucât are o istorie violentă. Potrivit psihiatrului Gabriel Diaconu, copiii învață acest comportament agrevis de la părinții lor.

“În opinia mea, anchetatorii trebuie să meargă mult în urmă, iar faptele pot să reflecteze neglijență, expunerea anterioară la traume” a spus psihiatrul Gabriel Diaconu, la Antena 3.

 Despre moștenirea violenței, psihiatrul a spus că “sunt comportamente dobândite, învățate social, dar există și violență independentă de educația socială” Mama și cei doi copii se află într-un centru DGASPC. Bunica celor doi copii era profesoară.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării