main logo
848

Șeful Energoatom: Rușii vor racordarea centralei Zaporojie la Crimeea

"Ruşii vor racordarea centralei nucleare de la Zaporojie la sistemul din Crimeea", a declarat şeful Energoatom, operator ucrainean de energie.

Șeful Energoatom: Rușii vor racordarea centralei Zaporojie la CrimeeaFoto: nucnet.org

El a avertizat, într-un interviu pentru Reuters, asupra riscului ridicat de la centrală, în cazul unui atac, ce ar putea duce la apariţia unui nor de radiaţii, transmite Știri.md cu referire la tvr.ro.

În România, autorităţile dau asigurări că monitorizează permanent ce se întâmplă la Zaporojie.

Coordonatorul Comisiei naţionale pentru controlul activităţilor nucleare discută cu partea ucraineană, cu reprezentanţi ai Agenției Internaţionale pentru energie atomică.

El a precizat pentru TVR că în cazul unui incident, premierul României ar fi notificat în cel mult 90 de minute.

Petro Kotin, directorul companiei nucleare de stat a Ucrainei, Energoatom: "Acesta este cel mai radioactiv material din toată centrala nucleară.

Distribuţia lui în jurul acestui loc ar însemna un fel de nor de radiații, nor radioactiv, și atunci vremea va decide, vântul şi care e direcția în care se îndreaptă norul, undeva probabil în Ucraina se poate deplasa - spre Rusia sau spre ţări europene.

(...) Redaţi controlul părții ucrainene. Sau, dacă nu o faceți, permiteţi trimiterea de căști albastre sau orice altceva cu o misiune de pace, care să preia controlul".

Petre Min, coordonator Urgenţe Radiologice, CNCAN: "Orice eveniment care s-ar întâmpla pe teritoriul Ucrainei din domeniul nuclear este practic notificat atât de repede cât se poate, pentru că, dacă vorbim despre obiective și standarde, adică timpi de răspuns, în situația actuală, adică vedem că este un război, este puțin probabil să mai vorbim despre obiective setate - 5 minute, 10 minute.

Practic, ne așteptăm să primim un răspuns imediat, dar atât timp cât aceste linii de comunicare sunt disponibile.

Din momentul în care intrăm în posesia acestei informații, această informație se validează și cu Agenția internațională pentru energia atomică, după care urmează un traseu de evaluare în ceea ce privește gradul de risc pentru teritoriul național.

În funcție de rezultatele acestei evaluări, se pregătește o informare către sistemul decizional. (...) (Informația merge n.r.) La premierul României și la Comitetul Național pentru Situații de Urgență. (...) Conform procedurilor, noi avem setat undeva între 45 de minute și 90 de minute".

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării