Rusia a lansat 135 de drone împotriva teritoriului ucrainean
Forţele ruse au lansat 135 de drone împotriva teritoriului ucrainean în noaptea de joi spre vineri, într-unul dintre cele mai masive atacuri cu dispozitive fără pilot de la începutul războiului.
Informațiile au fost furnizate de forţele aeriene de la Kiev, transmite Știri.md cu referire la stirileprotv.ro.
Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât 80 dintre ele şi a făcut ca alte 44 să devieze de pe traseu datorită bruiajului electronic cu care Ucraina interceptează un număr tot mai mare de drone kamikaze Shahed şi alte tipuri de dispozitive fără pilot utilizate de Rusia.
Doborârea dronelor a avut loc pe teritoriul regiunilor ucrainene Odesa şi Herson (sud), Kiev şi Cernihiv (nord), Cerkasî, Jîtomîr, Kirovograd şi Poltava (centru), Rivne, Cernăuţi, Hmelniţki, Volin şi Viniţa (vest) şi Harkov şi Sumî (nord-est).
Două dintre dronele care au fost neutralizate prin bruiaj electronic au ajuns să zboare către teritoriul ţării vecine Belarus.
Dronele au fost lansate de pe teritoriile ruseşti Kursk, Orel şi Primorsko-Akhtarsk, toate fiind aproape de graniţa cu Ucraina.
Moscova atacă teritoriul ucrainean cu un număr tot mai mare de drone kamikaze, ca urmare, în primul rând, a dezvoltării capacităţilor de fabricare a dronelor iraniene Shahed pe teritoriul rus.
Ucraina recurge din ce în ce mai mult la bruiaj electronic pentru a neutraliza aceste drone, o măsură mai ieftină decât doborârea aeronavelor fără pilot şi care este eficientă şi atunci când dronele zboară prea sus pentru patrulele mobile ucrainene care doboară aceste avioane inamice cu arme mai uşoare.