main logo
956

Putin, reclamat de 2 ruşi după ce a mers pe motocicletă. Cum a încălcat legea

Plimbarea cu motocicleta în compania “Lupilor Nopţii” i-a adus două plângeri în justiţie liderului de la Kremlin.

Putin, reclamat de 2 ruşi după ce a mers pe motocicletă. Ce a încălcat

Liderul de la Kremlin a participat sâmbătă, în Crimeea, la întâlnirea anuală a clubului de motociclişti Lupii Nopţii - o grupare naţionalistă care se numără printre cei mai înflăcăraţi susţinători ai lui Putin, transmite Știri.md cu referire la Protv.ro.

Preşedintele rus a condus o motocicletă cu ataş, însoţit de doi membri din garda sa de corp. Vladimir Putin a deschis coloana alături de şeful clubului, poreclit Chirurgul.

Însă, după ce imaginile au fost difuzate de televiziunile din Rusia, cel puţin 2 persoane au depus plângeri împotriva lui Putin, acuzând faptul că a condus motocicleta fără să aibă cască pe cap, încălcând astfel legea, scrie Moscow Times.

Una dintre reclamaţii a fost făcută de un avocat din Extremul Orient al Rusiei, iar alta, de un politician dintr-un consiliu regional. Nici Kremlinul, nici poliţia din Sevastopol, care ar putea să-l amendeze pe Putin, nu au comentat situaţia.

Un incident similar a avut loc în mai 2018, când Putin a condus un camion pe noul pod din Crimeea fără să poarte centură. 

A scăpat însă de amendă, deoarece autorităţile au spus că podul nu era încă inaugurat, deci nu putea fi considerat “drum public”.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării