main logo
513

Putin nu l-a felicitat pe Zelenski cu ocazia învestirii

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, nu l-a felicitat pe Vladimir Zelenski cu ocazia învestirii sale în funcția de președinte al Ucrainei. Cel puțin asta a declarat secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov.

Putin nu l-a felicitat pe Zelenski cu ocazia învestirii

„Vladimir Putin îl va felicita pe Vladimir Zelenski pentru primele sale succese în rezolvarea conflictului intern din sud-estul Ucrainei, precum și pentru primele sale succese în normalizarea relațiilor ruso-ucrainene", a spus Peskov, răspunzând la întrebări dacă Putin l-a felicitat pe Zelenski, transmite Știri.md cu referire la Protv.md.

Peskov a comentat, de asemenea, declarațiile lui Zelenski despre identitatea ucraineană a Crimeei și Donbasului: "În ceea ce privește proprietatea asupra Crimeei, aici, așa cum am spus în mod repetat, în general, o astfel de întrebare nu există și nu poate exista. Aceasta este una din regiunile Federației Ruse. În ceea ce privește sud-estul, Donbasului, din nou, aceasta este o problemă internă ucraineană pe care președintele Ucrainei poate și ar trebui să o rezolve, bazată în primul rând pe un plan clar prezentat în acordurile de la Minsk".

Ceremonia de investire a lui Zelenski a avut loc astăzi în clădirea Radei Supreme. El a depus jurământul și și-a asumat funcția de șef al statului.

În discursul său după investire, Zelenski a promis că va face tot ce este necesar pentru instaurarea păcii în Donbas, afirmând că Crimeea și Donbasul rămân teritorii ucrainene.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării