main logo
405

Putin a interzis zborurile spre Georgia în urma protestelor din Tbilisi

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, le-a interzis vineri companiilor aeriene ruse să opereze zboruri către Georgia, la o zi după ce vizita unui parlamentar rus la Tbilisi a dus la proteste masive în faţa Parlamentului georgian.

Putin a interzis zborurile spre Georgia în urma protestelor din Tbilisi

Cotidianul britanic notează că interdicţia va pune presiune asupra sectorului turistic din Georgia, în condiţiile în care acest sector produce 7,6% din Produsul intern brut al acestei ţări. Peste 1,4 milioane de turişti ruşi au vizitat Georgia în 2018, transmite Știri.md cu referire la Mediafax.ro.

Putin a semnat decretul vineri seara şi a declarat că suspendarea zborurilor este necesară pentru a proteja „siguranţa naţională a Federaţiei Ruse”.

Potrivit decretului, companiile aeriene din Rusia nu vor mai avea dreptul să transporte cetăţeni ruşi către Georgia începând cu data de 8 iulie. Documentul sfătuieşte agenţiile de turism să nu le mai ofere turiştilor ruşi oferte în Georgia.

Măsura luată de Vladimir Putin vine pe fondul protestelor de joi din capitala georgiană, Tbilisi, faţă de vizita unui parlamentar rus, Sergei Gavrilov, care a susţinut un discurs în limba rusă în plenul Parlamentului Georgiei. Cel puţin 240 de persoane au fost rănite în urma acestor manifestaţii.

Parlamentarul rus Sergei Gavrilov a susţinut un discurs din fotoliul preşedintelui Parlamentului georgian în faţa unei adunări formate din mai mulţi parlamentari din ţări creştin ortodoxe. 

Aproximativ 10.000 de persoane s-au adunat în faţa Parlamentului pentru a protesta faţă de prezenţa acestuia în plenul Legislativului, pe fondul disputei dintre Georgia şi Rusia în legătură cu regiunile separatiste Abhazia şi Osetia de Sud, pe care Moscova le recunoaşte ca fiind state independente.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării