main logo
1141

Prima țară din Europa care a înregistrat mai mult de 30.000 de decese

Marea Britanie a devenit prima țară din Europa care a înregistrat mai mult de 30.000 de morți din cauza noului coronavirus.

Prima țară din Europa care a înregistrat mai mult de 30.000 de deceseFoto: antena3.ro

Potrivit worldometers.info, miercuri, au fost testați pozitiv cu COVID-19 încă 6.111 de persoane, ceea ce înseamnă că totalul a urcat la 201.101, transmite Știri.md cu referire la b1.ro.

Încă 649 de persoane au murit în ultimele 24 de ore, ceea ce înseamnă că de la începutul pandemiei, 30.076 de persoane au fost răpuse de maladie în această țară.

Marți, numărul deceselor din Regatul Unit l-a depășit pe cel din Italia, devenind astfel țara cu cea mai mare mortalitate din Europa.

Rata ridicată a mortalității plasează de asemenea Marea Britanie pe locul al doilea din lume la această categorie, după Statele Unite, care au peste 70.000 de decese.

În Italia sunt, până miercuri, 29.684 de decese, dintre care 369, în ultima zi.

Specialiștii spun că ar mai putea dura încă câteva luni până când se va putea realiza o statistică care să arate situația reală, comparată pe țări, din cauză că fiecare stat are regimuri diferite de testare și raportare. Până la această dată, Italia a făcut mai multe teste decât Marea Britanie.

Între timp, rata de testare a scăzut în Regat, la cele mai mici cifre din ultima săptămână.

Autoritățile au realizat 69,463 de teste miercuri, mai puțin decât targetul de 100.000, pentru a patra zi consecutiv.

Premierul britanic Boris Johnson și-a reluat activitatea la începutul săptămânii, după ce s-a recuperat în urma infectării cu COVID-19. Acesta a avertizat că este încă prea devreme ca măsurile restrictive să fie relaxate, de teama unui al doilea val de infectări cu noul coronavirus.

„Dacă putem arăta același spirit de unitate și determinare ca în ultimele șase săptămâni, atunci nu am nicio îndoială că îl vom învinge. Vă cer să vă stăpâniți nerăbdarea, deoarece cred că ne aflăm acum la sfârșitul primei faze a acestui conflict și în ciuda suferinței, aproape am reușit”, a declarat premierul în vârstă de 55 de ani, la o lună după ce a fost testat pozitiv.

Deși măsurile de distanțare socială vor fi revizuite în data de 7 mai, premierul britanic a declarat că nu se poate pronunța asupra ritmului în care vor fi acestea efectuate, potrivit Reuters.

Comisia Europeană a promis un miliard de euro în cadrul eforturilor de descoperire a unui vaccin pentru noul coronavirus.

Totodată, Angela Merkel a declarat luni că Germania va contribui cu 525 de milioane de euro la fondul global care va fi folosit pentru descoperirea unui vaccin sau a unui tratament pentru COVID-19, iar președintele Franței a promis 500 de milioane de euro.

La nivel global, numărul persoanelor testate pozitiv cu noul coronavirus, virusul care a izbucnit în China la sfârșitul anului 2019, se apropie de 4 milioane de cazuri.

Ultimul bilanț global al pandemiei indică faptul că 3.795.512 de oameni au fost confirmați cu COVID-19, în timp ce numărul deceselor înregistrate în rândul celor testați pozitiv a trecut de 262.739. Totodată, 1.279.400 de pacienți s-au vindecat.

SUA are 1.249.617 număr de îmbolnăviri. Spania are 253.682 de cazuri de infectare, și peste 25.857 de decese. Italia, cu mai bine de 2,1 milioane de teste efectuate, a depistat 214.457 de cazuri.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării