Polonia se pregătește să liberalizeze avortul
Premierul polonez Donald Tusk a anunţat miercuri că, aşa cum a promis în campania electorală, este pregătit să depună un proiect de lege în parlament pentru liberalizarea avortului.
Noul guvern polonez a aprobat deja miercuri un proiect de lege care deschide accesul liber la "pilula de a doua zi", transmite Știri.md cu referire la stirileprotv.ro.
Ambele proceduri medicale au fost strict limitate de guvernul naţionalist populist anterior.
Partidul de centru Coaliţia Civică (KO), condus de Tusk, este "gata să depună" un proiect de lege care să permită "avortul legal şi sigur până în a 12-a săptămână de sarcină", a declarat şeful guvernului într-o conferinţă de presă.
Nu a fost stabilită o dată pentru ca parlamentul să voteze cele două propuneri, dar organizaţiile pentru drepturile femeilor le-au cerut parlamentarilor să acţioneze rapid.
"Suntem conştienţi că traseul legislativ pentru implementarea cererii sociale pentru avort legal, sigur şi gratuit abia a început", a declarat Agnieszka Czerederecka, de la organizaţia non-profit Greva Femeilor.
"Este timpul", a reacţionat şi Antonina Lewandowska, de la grupul pentru drepturile femeilor Federa, citată de agenţia poloneză de ştiri PAP, numind anunţul "primul pas într-un maraton foarte lung".
În Polonia, o ţară cu o puternică tradiţie catolică, avortul este permis numai în cazuri de viol sau incest sau atunci când viaţa mamei este în pericol.
În 2020, Curtea Constituţională a fost de partea guvernului populist-naţionalist de la acea vreme, declarând "neconstituţionale" avorturile din motive de malformaţii ale fătului.
În decembrie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Polonia pentru "încălcarea dreptului la viaţă privată", după ce o tânără a fost împiedicată să facă avort, în ciuda "existenţei unor anomalii ale fătului".
Stânga (Lewica), un partid care este membru al coaliţiei guvernamentale ce a câştigat alegerile din octombrie anul trecut, a depus de atunci în parlament, în nume propriu, două propuneri legislative: una vizează dezincriminarea asistării avortului, iar alta, liberalizarea avortului în Polonia.
Un al doilea partener al Coaliţiei Civice în coaliţia guvernamentale, A Treia Cale (creştin-democraţi), se opune ideii unei liberalizări atât de extinse a dreptului la avort.
Această grupare, formată din partidul Polonia 2050 al preşedintelui camerei inferioare a parlamentului, Szymon Holownia, şi partidul ţărănesc PSL, propune "revenirea la vechea lege" din 1993, care prevedea un drept foarte limitat la avort.
De la preluarea puterii, noua coaliţie pro-europeană a restabilit deja finanţarea publică pentru fertilizarea in vitro.
Guvernul în ansamblu a aprobat miercuri un proiect de lege care deschide accesul liber la "pilula de a doua zi", "de la vârsta de 15 ani".
"Chestiunea a fost finalizată, proiectul de lege va fi trimis parlamentului", a declarat Tusk după o reuniune a Consiliului de Miniştri.
Conform acestui text de lege, pilula de a doua zi va fi "accesibilă fără prescripţie medicală", a dat asigurări el.
O reţetă medicală va rămâne necesară pentru adolescentele cu vârsta sub cincisprezece ani, aşa cum a fost cazul înainte de restricţiile introduse în 2017 de guvernul naţionalist populist şi ratificate de preşedintele Andrzej Duda, care este încă în funcţie.
"Nu vreau să intru în detalii, dar este nevoie doar de puţină imaginaţie pentru a realiza cum funcţionează acest medicament contraceptiv. Timpul joacă un rol cheie aici, iar faptul că era nevoie de o reţetă însemna foarte des că, în multe locuri din Polonia, contracepţia de urgenţă nu era de facto disponibilă pentru cele afectate", a explicat Tusk.