main logo
294

Poliţia germană investighează împușcarea unui politician din CDU, partidul Angelei Merkel

Poliţia din Germnaia anchetează uciderea unui lider politic din landul Hesse, care a fost găsit împuşcat în cap pe terasa casei sale, informează AGERPRES.

Poliţia germană investighează împușcarea unui politician din CDU

Walter Lübcke (65 de ani), preşedintele districtului Kassel, a fost găsit mort pe terasa casei sale din Wolfhagen, la marginea oraşului Kassel, la primele ore ale zilei de duminică, transmite Ştiri.md cu referire la stiripesurse.ro.

Divizia de investigaţii penale a poliţiei din Hesse a menţionat că mobilul uciderii lui Lübcke rămân neclare, dar nu a exclus o eventuală motivaţie politică.

Membru al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), Lübcke a condus timp de 10 ani consiliul regional din Kassel, o autoritate administrativă intermediară între landul Hesse şi comunele acestuia. El a fost, de asemenea, deputat în parlamentul regional.

În octombrie 2015, după decizia cancelarului Angela Merkel de a deschide frontierele Germaniei pentru sute de mii de irakieni şi sirieni, Walter Lübcke a apărat drepturile refugiaţilor, ceea ce a atras reacţii dure din partea extremei drepte, care l-a numit ''trădător'' şi a publicat adresa domiciliului său.

Deocamdată nu există indicii că uciderea lui Lübcke are legătură cu aceste ameninţări anterioare.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării