PE cere Rusiei să-i elibereze pe toţi cetățenii ucraineni reținuți ilegal și arbitrar
Parlamentul European a votat cu o majoritate covârșitoare o rezoluţie prin care se cere Rusiei să îi elibereze „imediat și necondiționat pe toţi cetățenii ucraineni pe care i-a reținut în mod ilegal și arbitrar”.
Rezoluția – care nu are putere de lege – cere și eliberarea protestatarilor pașnici din Piața Roșie, reținuți pe 10 iulie, ca și pe cei 24 de marinari ucraineni, reținuți în noiembrie anul trecut, în strâmtoarea Kerci, împreună cu trei vase ucrainene, transmite Știri.md cu referire la Europalibera.org.
Rezoluția mai cere Rusiei să publice o listă completă cu prizonierii pe care îi deține în „teritoriile ucrainene ocupate Donbas și Luhansk și să le permită accesul la avocați și la familii”.
„Tribunale rusești, militare sau civile nu au dreptul să judece acte comise în afara granițelor recunoscute internațional ale Federației Ruse, iar deciziile luate de acestea în astfel de cazuri nu pot fi considerate legale”, se spune în document.
Rezoluția propune ca Uniunea Europeană să „monitorizeze în permanență procesele victimelor persecuțiilor politice din Federaţia Rusă și Crimeea ocupată”.
Rezoluția mai spune că este luată în considerație posibilitatea impunerii de sancțiuni celor care „sunt răspunzători de reținerea și judecarea prizonierilor politici”.