main logo
909

Patru persoane au fost arestate pentru trafic de organe în Kosovo

Patru persoane, dintre care două femei, suspectate de implicare într-un trafic de organe, au fost arestate în Kosovo, a anunţat vineri poliţia într-un comunicat, relatează AFP ptrivit Agerpres.

Patru persoane au fost arestate pentru trafic de organe în Kosovo

Suspecţii, reţinuţi joi în cursul unui raid al forţelor de ordine într-o clinică privată din apropierea capitalei Pristina, sunt acuzaţi de "transplant ilegal şi trafic de organe şi de celule umane", potrivit sursei. Mai multe documente, în special cu caracter medical, au fost confiscate cu ocazia acestei operaţiuni, a adăugat poliţia, fără alte precizări, transmite Ştiri.md cu referire la stiripesurse.ro.

Una din cele patru persoane a fost eliberată, în timp ce restul vor mai rămâne 48 de ore în arest. 

În aprilie, poliţia a arestat doi medici şi două infirmiere care lucrau într-o clinică privată dintr-o suburbie a capitalei, de asemenea suspectaţi de trafic de organe. 

În mai 2018, un tribunal din Pristina a condamnat la pedepse de şapte ani şi jumătate şi, respectiv, un an de închisoare doi medici kosovari care prelevau rinichi pentru a-i vinde unor pacienţi bogaţi, în principal israelieni, cu până la 100.000 de euro bucata. 

Donatorii veneau mai ales din Turcia, Rusia, Moldova şi Kazahstan şi primeau numai 15.000 de euro pentru un rinichi.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării