main logo
412

Patru eurodeputaţi, reţinuţi după ce au pătruns într-o bază militară din Belgia pentru a protesta

Patru membri ai Parlamentului European au fost reţinuţi, miercuri, după ce au pătruns într-o bază militară din Belgia pentru a protesta faţă de prezenţa bombelor nucleare americane pe teritoriul Europei, afirmă surse citate de site-ul Politico.eu.

Patru eurodeputaţi, reţinuţi după ce au pătruns într-o bază militară

Trei eurodeputaţi ecologişti - Molly Scott Cato, Michèle Rivasi şi Tilly Metz - au afişat pe o pistă a Bazei militare Kleine Brogel, în estul Belgiei, o banderolă prin care cereau să nu existe arme atomice în Europa. Au fost reţinuţi pe loc, transmite Ştiri.md cu referire la unimedia.info

Un alt europarlamentar, Thomas Waitz, a fost reţinut la o demonstraţie organizată în faţa bazei militare, împreună cu alţi 11 activişti din grupul belgian Acţiune pentru Pace (Agir pour la Paix).

Eurodeputaţii "au simţit nevoia urgentă de a transmite un mesaj puternic în contextul actualelor acţiuni de contestare a Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF) de către SUA şi Rusia", a declarat un purtător de cuvânt.

Grupul Verzilor şi al Alianţei Europene Libere din Parlamentul European a transmis: "În contextul amplificării tensiunilor nucleare pe plan internaţional, eurodeputaţii au decis să treacă la acţiuni, să alerteze publicul şi să aducă problema dezarmării nucleare în centrul agendei europene. Acţiunea lor se axează pe trei solicitări: retragerea bombelor nucleare din Europa, ratificarea Tratatului pentru Interzicerea Armelor Nucleare de către toate ţările membre UE şi crearea unei zone fără arme atomice în Europa".

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării