main logo
947

O pasăre străveche, descoperită conservată în chihlimbar. Ce noutate prezintă

Rămăşiţele unei păsări datând din urmă cu 99 de milioane de ani, care avea degetele mari mai lungi decât picioarele, au fost descoperite conservate în chihlimbar, relatează vineri Press Association.

O pasăre străveche, descoperită conservată în chihlimbarFoto: The Guardian

Pasărea de dimensiuni mici prezintă o formă neobişnuită a degetului mare de la fiecare picior, iar oamenii de ştiinţă cred că acesta era utilizat pentru a scoate larvele din scoarţa copacilor, transmite Știri.md cu referire la Stirileprotv.ro.

Aceasta este pentru prima dată când o astfel de caracteristică este observată la o specie de pasăre, dispărută sau actuală.

“Am fost foarte surprins când am văzut chihlimbarul. Acesta demonstrează că păsările străvechi erau mult mai diverse decât se credea”, a declarat autorul principal al studiului, Lida Xing, de la Universitatea de Geoştiinţe din Beijing.

“Ele şi-au dezvoltat diverse trăsături pentru a se adapta mediilor”, a precizat specialistul.

Studiul, publicat în jurnalul Current Biology, a descoperit că degetul mare al păsării măsura 9,8 milimetri şi era cu 41% mai lung decât piciorul.

Pe baza rămăşiţelor fosilizate, echipa de cercetători a concluzionat că pasărea, pe care au denumit-o Elektorornis, era mai mică decât o rândunică şi trăia cu preponderenţă în copaci.

Fragmentul de chihlimbar, de 3,5 centimetri lungime şi cu o greutate de 5,5 grame, a fost descoperit în 2014 în Valea Hukawng din Myanmar.

Singurul animal cunoscut cu degete lungi, disproporţionate, este aye-aye, un lemur care îşi foloseşte degetul din mijloc de la membrele superioare pentru a pescui larve şi insecte din scoarţa copacilor.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării