Comunicați țării o știre importantă!×
Hot news
Liuba Șova, despre președintele CC: Decizia a fost luată dinainte
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
0
19 Aug. 20:26
·
0
1
  • 0
  • 1
  • 0
  • 0
  • 0
1
  • 0
  • 1
  • 0
  • 0
  • 0
1
343

O femeie a fugit din Dubai în Macedonia, de frica familiei

O femeie din Emiratele Arabe Unite care a fugit în Macedonia face un apel disperat, după ce țara balcanică a respins cererea sa de azil.

Într-un clip postat on-line, Hind Mohammad Albolooki, în vârstă de 42 de ani, spune că a fugit din Dubai după ce familia sa a amenințat-o cu moartea. transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.

Femeia voia să divorțeze de soțul ei, ceea ce i-a înfuriat pe membrii familiei sale.

Cererea sa de azil a fost însă respinsă de Macedonia pe 4 februarie, de către ministrul macedonean de Interne. În timp ce așteaptă o decizie finală, Albolooki este reținută într-un centru de detenție pentru imigranți, unde se află încă din 7 decembrie.

Femeia se teme că va fi deportată înapoi în Emiratele Arabe Unite. În clipul publicat online, femeia spune că familia sa nu a fost de acord ca ea să divorțeze, temându-se că le va strica reputația.

Nu vor să le pătez numele. Dacă cineva îți cere să îi dai pașaportul sau documentul de identitate îți dai seama că se întâmplă ceva, iar eu nu am fost atât de proastă încât să le predau. Sunt mamă a patru copii. Nicio mamă nu și-ar părăsi astfel copiii. Dar am fost nevoită, nu am avut încotro”, spune femeia.

Hind Mohammad Albolooki a fost ajutată să fugă din Emirate de către un prieten care locuiește în Macedonia. 

Abolooki a fugit de familie pe 2 octombrie, când i s-a permis să meargă la toaletă. 

Femeia a plecat desculță și a reușit să ia un taxi, după ce se ascunsese pe un șantier din apropierea casei. 

A ajuns astfel acasă la un prieten și a fugit apoi din țară zburând în Bahrein.

Albolooki și-a contactat apoi amicul din Macedonia, pe care l-a rugat să îi cumpere bilete de avion spre Macedonia, întrucât se temea să își folosească propriul card.

În cele din urmă, femeia a ajuns în Macedonia prin ruta Turcia-Serbia și a depus cererea pentru azil două săptămâni mai târziu.

Acum, ministrul macedonean de Interne a anunțat că cererea femeii a fost respinsă întrucât „nu există nicio dovadă că aceasta este persecutată din cauza religiei, rasei, naționalității sau afilierii politice”.

„Nu există niciun motiv să credem că, dacă se va întoarce în Dubai, va fi în pericol”, a adăugat acesta.

Albolooki a primit un termen de 15 zile de a părăsi voluntar țara. Femeia este disperată să primească azil într-o altă țară, însă din cauza faptului că este reținută în centrul de detenție, procesul este îngreunat.

Radha Sterling, membru al ONG-ului Detained in Dubai, spune că femeia riscă să fie „sever pedepsită”, dacă se întoarce în Dubai.

„Sistemul patriarhal și regulile informale ale tutelei masculine sunt la fel de pronunțate în Emiratele Arabe Unite precum în Arabia Saudită. Există această concepție greșită că Emiratele sunt mai liberale, că sunt o societate în care au pătruns influențele vestice. Este drept că au muncit din greu pentru a-și crea această imagine, însă realitatea este extrem de diferită.

Vedem adeseori cazuri de victime ale violurilor, acuzate că au întreținut relații sexuale în afara căsătoriei, femei cărora le este refuzată custodia copiilor după divorț și legi care stipulează explicit că femeile trebuie să se supună bărbaților”, spune acesta.

El a mai sugerat că femeii i-a fost refuzat azilul în Macedonia din cauza „puterii discrete a Emiratelor Arabe Unite în țări mai sărace, putere căpătată prin investiții”.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter
Ați găsit greșeală?
Vă rugăm să ne anunțați!×
Citește și
article image
Soția unui șeic a fugit din Dubai pentru un soldat britanic
3
608
article image
Un om de afaceri vrea să transporte un iceberg în Emiratele Arabe
1
358