main logo
4035

Noul președinte al Ucrainei, Vladimir Zelenski, a depus jurământul

La Kiev, Vladimir Zelenski a depus jurământul în calitate de președinte al Ucrainei, pentru un mandat de cinci ani.

Noul președinte al Ucrainei, Vladimir Zelenski, a depus jurământulFoto: Captură video

În discursul său de învestire în Rada Supremă, Zelenski a spus că va fi un președinte al tuturor cetățenilor. El a reiterat parcursul european al Ucrainei și a lansat un apel la unitate. „Suntem cu toții ucraineni, de la Lvov, până în Donețk și Luhansk”, a spus Zelenski, transmite Știri.md cu referire la Europalibera.org.

Prima sa prioritate, a declarat Zelenski, este oprirea conflictului din Donbas și întoarcerea Crimeei anexate de Rusia. „Sunt gata să-mi pierd popularitatea, chiar și funcția, numai să fie pace, fără a pierde teritoriile noastre. (...) Nu noi am început acest război, dar noi îi vom pune capăt. Începutul dialogului va fi întoarcerea tuturor prizonierilor ucraineni”, a spus Zelenski.

Zelenski le-a cerut deputaților ca, în decurs de două luni, să renunțe la imunitatea lor, să introducă răspunderea penală pentru îmbogățirea ilegală a cinovnicilor și să-i demită pe procurorul general și ministrul apărării.

Noul președinte și-a încheiat discursul cu anunțul că Parlamentul va fi dizolvat.

La ceremonia de învestire au participat cca 60 de oficialități străine, între care președinții țărilor baltice, Georgiei și Ungariei, șefii legislativelor din Cehia și Azerbaidjan, vicepremierii din Belarus și Armenia, ministrul energeticii din SUA, delegații guvernamentale din Polonia, Slovacia și alte state.

Republica Moldova a fost reprezentată de ministrul de externe Tudor Ulianovschi, deși invitația a fost trimisă pe numele premierului în exercițiu Pavel Filip. Un comunicat de presă al diplomației de la Chișinău anunță că Filip nu a putut participa la ceremonie „din motive de sănătate”.

Diplomația ucraineană nu a invitat reprezentanții Rusiei, anunțând că invitații au primit doar „partenerii și prietenii”.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării