main logo
807

Momentul în care oamenii fug disperați din calea flăcărilor în mall-ul din Rusia

Un agent de securitate care a oprit alarmele de incendiu în timpul incendiului devastator de duminică într-un centru comercial din Rusia, soldat cu cel puţin 64 de morţi, este considerat suspect într-un caz penal, au anunţat luni anchetatorii federali.

Rusia: Momentul în care oamenii fug din calea flăcărilor din mallMomentul în care oamenii fug disperați din calea flăcărilor în mall-ul din Rusia.

Între timp au apărut și imagini de pe camerele de supraveghere cu momentul în care oamenii fug disperați din calea flăcărilor în mall.

Pompierii s-au luptat mai mult de 14 ore cu flăcările izbucnite duminică seara în mall-ul Winter Cherry din Kemerovo, oraş industrial în vestul Siberiei, relatează protv.ro.

Ieşirile de urgenţă au fost blocate şi există dovezi de încălcări şi ale altor măsuri de siguranţă care ”au condus la consecinţe grave”, a informat Comitetul de anchetă de pe lângă Parchetul General al Rusiei care a anunţat deschiderea unei anchete penale.

Martori la incendiu au explicat la televiziunea rusă că nu au auzit alarmele de incendiu care trebuiau să funcţioneze în mod normal.

Preşedintele rus Vladimir Putin a transmis condoleanţe victimelor şi a promis ajutor din partea statului. Premierul Dmitri Medvedev a anunţat că familiile victimelor vor primi un milion de ruble (17.500 de dolari).

Autorităţile au reţinut mai multe persoane pentru a fi chestionate, printre care şi persoana care închiria spaţiul unde s-a declanşat incendiul, precum şi directorul societăţii care administra centrul comercial.

Autorităţile din regiunea Kemerovo au decretat trei zile de doliu.

Anchetatorii investighează dacă incendiul ar fi putut fi declanşat de adolescenţi care, potrivit unui martor, ar fi dat foc unor cuburi din spuma poliuretanică într-o zonă de joacă, a informat portalul de ştiri Sibdepo.

Flăcările s-ar fi răspândit rapid din cauza materialelor de construcţie de calitate slabă, precum materiale plastice ieftine, au afirmat anchetatorii. Mall-ul a fost deschis în urmă cu cinci ani.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării