main logo
654

Kim Jong-Un, întâmpinat cu onoruri militare și covor roșu la sosirea în Rusia

Trenul care l-a transportat de la Phenian pe Kim Jong-Un a sosit miercuri la Vladivostok, în Extremul Orient al Rusiei, unde liderul nord-coreean va avea primul summit cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Kim Jong-Un, întâmpinat cu onoruri militare și covor roșu în Rusia

Trenul blindat al liderului nord-coreean s-a oprit în gara din Vladivostok la ora locală 18:00 (08:00 GMT), unde Kim a fost întâmpinat cu onoruri militare şi covorul roşu de viceministrul rus de externe Igor Morgulov, de ambasadorul rus la Phenian, Aleksandr Matsegora, şi de guvernatorul regiunii Primorie, transmite Știri.md cu digi24.ro.

„Sper că această vizită va fi încununată de succes şi utilă şi sper că voi putea, în discuţiile mele cu preşedintele Putin, să evoc în mod concret reglementarea situaţiei din Peninsula Coreeană şi dezvoltarea relaţiilor bilaterale”, a declarat Kim Jong-Un, pentru televiziunea rusă după trecerea frontierei, cu ocazia unei opriri a trenului înainte de Vladivostok.

Putin şi Kim se vor întâlni joi la Vladivostok pentru a discuta despre impasul internaţional cu privire la programul nuclear al Phenianului, a declarat marţi un oficial de la Kremlin.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării