main logo
931

Jaf în Mexic: Hoţii au furat 1 milion de dolari în trei minute

Bandiţi înarmaţi au atacat un vehicul blindat pe o pistă a unui aeroport internaţional din centrul Mexicului, în timp ce saci cu bani erau pe punctul de a fi încărcaţi într-un avion, şi ar fi reuşit să fure astfel, în mai puţin de trei minute, o sumă de 1 milion de dolari, informează AFP.

Jaf în Mexic: Hoţii au furat 1 milion de dolari în trei minute

Faptele s-au produs miercuri seară în jurul orei locale 21:00 (joi ora 03:00 GMT), transmite Știri.md cu referire la Agerpres.ro

Hoţii au sosit la bordul unei camionete şi au distrus barierele de securitate aflate pe pista aeroportului din Guanajuato, au explicat reprezentanţii administratorului acelui aeroport, Grupul Aeroportuar al Pacificului (GAP).

Sub ameninţarea armelor de foc, autorii jafului au luat sacii cu bani pe care mai mulţi angajaţi ai aeroportului se pregăteau să îi încarce într-un avion, apoi au fugit de pe pistă spărgând barierele de securitate dintr-o altă zonă. 

Totul s-a petrecut în mai puţin de trei minute, au precizat reprezentanţii GAP şi ai autorităţilor locale.

Suma exactă nu a fost precizată de sursele oficială, însă, potrivit companiilor mass-media locale, valoarea acesteia s-ar ridica la aproximativ 20 de milioane de pesos (1 milion de dolari).

Pe 14 decembrie, un vehicul care transporta 118 milioane de pesos (6,2 milioane de dolari) a fost interceptat de bandiţi în acelaşi stat mexican, Guanajuato. Camionul blindat a fost descoperit mai târziu, îngropat într-o localitate apropiată de locul în care s-a produs jaful.

Guanajuato este unul dintre cele mai importante centre industriale din Mexic, având numeroase uzine de automobile, aeronautice şi din industria grea.

Aceste activităţi, alături de prezenţa unor importante infrastructuri energetice, au atras organizaţii infracţionale, care comit numeroase jafuri, răpiri şi furturi de combustibil, potrivit autorităţilor mexicane.

New Mexico State Police and other agencies investigate following an officer-involved shooting along Interstate 25 north of Las Cruces. The suspect was shot while allegedly barricaded inside the green Ford Escape at the forefront of the photo.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării