main logo
842

Israelul este de acord să reia discuțiile privind un armistițiu în Gaza

Israelul a acceptat joi să reia discuțiile la 15 august în vederea unui armistițiu în Fâșia Gaza și a eliberării ostaticilor de către Hamas, după ce Statele Unite, Egiptul și Qatarul au intervenit și au avertizat cele două părți beligerante că „nu mai este timp de pierdut și nu mai există scuze” pentru noi tergiversări, transmite France Presse.

Israelul este de acord să reia discuțiile privind un armistițiu în GazaFoto: Imagine simbol

Acest progres timid intervine în timp ce luptele continuă în Fâșia Gaza, cel puțin 18 persoane fiind ucise joi în lovituri israeliene asupra a două școli, potrivit mișcării islamiste palestiniene Hamas, și pe fondul temerilor legate de o escaladare militară generalizată în Orientul Mijlociu, transmite Știri.md cu referire la agerpres.ro.

„În urma propunerii făcute de Statele Unite și de mediatori, Israelul va trimite o delegație de negociatori la 15 august într-o locație care urmează să fie convenită pentru a pune la punct detaliile unui acord”, a anunțat joi seara biroul premierului Benjamin Netanyahu într-un comunicat.

Anterior, Washingtonul, Cairo și Doha au invitat părțile adverse să își reia discuțiile la 15 august, indicând că un acord-cadru este „acum pe masă și că nu lipsesc decât detaliile punerii sale în aplicare”.

„În calitate de mediatori, suntem pregătiți, dacă este necesar, să prezentăm o propunere finală care ar putea rezolva problemele de punere în aplicare (a unui acord) într-un mod care să răspundă așteptărilor tuturor părților”, adaugă textul.

Qatarul este angajat de luni de zile în negocieri de culise, cu sprijinul Egiptului și Statelor Unite, pentru a încerca să ajungă la un armistițiu și la un acord privind eliberarea ostaticilor israelieni răpiți de Hamas și deținuți în Fâșia Gaza.

Perspectiva unei încetări a ostilităților depinde de un acord etapizat, începând cu o încetare a focului.

Ultimele discuții s-au bazat pe un cadru definit de președintele american, Joe Biden, la sfârșitul lunii mai, care, potrivit acestuia, a fost propus de Israel.

Cea mai recentă propunere de acord-cadru „se bazează pe principiile” stabilite anterior de Biden, se arată în declarația mediatorilor.

Această evoluție survine după ce Hamas l-a numit în fruntea sa pe Yahya Sinouar, acuzat de autoritățile israeliene că ar fi unul dintre artizanii atacului mișcării islamiste din 7 octombrie pe teritoriul israelian, stârnind temeri că negocierile deja dificile ar putea deveni și mai dificile. Israelul a promis să îl „elimine” pe Sinouar, care nu a mai apărut în public din 7 octombrie.

Timp de zece luni, toate încercările de mediere au eșuat, iar războiul, care, potrivit Hamas, a făcut aproape 40 000 de morți în micul teritoriu palestinian asediat, a exacerbat tensiunile în Orientul Mijlociu, între Iran și grupurile armate pe care le sprijină, pe de o parte, și Israel, pe de altă parte.

Eforturile diplomatice continuă pe toate fronturile pentru a împiedica inflamarea întregii regiuni, după ce Iranul a promis să se răzbune pentru asasinarea liderului Hamas, Ismail Haniyeh, în capitala iraniană la 31 iulie, asasinat pe care Teheranul l-a atribuit Israelului.

Cu o zi înainte, Fouad Chokr, șeful militar al Hezbollah-ului libanez, aliat al Hamas, fusese ucis într-un atac israelian în suburbiile sudice ale Beirutului.

Israelul a comis o „eroare strategică” care îl va „costa scump” prin uciderea lui Haniyeh, a declarat ministrul iranian de externe în exercițiu, Ali Bagheri, pentru AFP la Jeddah, în Arabia Saudită, unde miercuri a avut loc o reuniune extraordinară a miniștrilor de externe ai țărilor membre ale Organizației Cooperării Islamice (OCI).

Bagheri a acuzat Israelul, care nu a comentat moartea lui Haniyeh, că dorește să „răspândească tensiunea, războiul și conflictul în alte țări”.

Armata americană a anunțat că avioane de luptă invizibile F-22 au sosit joi în Orientul Mijlociu, după ce săptămâna trecută a anunțat că își intensifică prezența militară în regiune.

Atacul comis la 7 octombrie de comandourile Hamas în sudul Israelului s-a soldat cu moartea a 1.198 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanț AFP bazat pe date oficiale israeliene.

Din cele 251 de persoane răpite, 111 sunt încă reținute în Gaza, dintre care 39 au murit, potrivit armatei.

Ofensiva a aruncat Fâșia Gaza într-un dezastru umanitar și a dus la strămutarea aproape a tuturor celor 2,4 milioane de locuitori ai săi.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării