main logo
564

Investiţii în valoare de 109 milioane de euro în zona de frontieră dintre Bulgaria şi România

Aproximativ 109 milioane de euro vor fi investiţi în zona de frontieră dintre Bulgaria şi România prin intermediul programului Interreg V-A România-Bulgaria 2014-2020, finanţat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională, relatează site-ul agenţiei Novinite.

Investiţii în zona de frontieră dintre Bulgaria şi RomâniaInvestiţii în valoare de 109 milioane de euro în zona de frontieră dintre Bulgaria şi România.

În cadrul celei de-a zecea reuniuni a Comitetului European de Monitorizare a Programelor Transfrontaliere, care a avut loc în oraşul Veliko Târnovo, Deniţa Nikolova, adjunctul ministrului bulgar pentru Dezvoltare Regională, a anunţat că au fost aprobate 74 de proiecte noi între parteneri din cele două ţări, scrie mediafax.ro.

"Programul de cooperare transfrontalieră dintre Bulgaria şi România este unul dintre programele-cheie pentru dezvoltarea teritorială a regiunii de la graniţă, pe ambele maluri ale Dunării, şi are un efect pozitiv asupra acestor regiuni. Astfel, susţinem creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă în zonele de frontieră. Mai mult, proiectele sunt de înaltă calitate. Prin programul comun şi prin cooperare, România şi Bulgaria au demonstrat că împreună pot realiza mai multe", a declarat Nikolova.

Oficialul bulgar a precizat că printre proiectele aprobate se numără două ale Agenţiei pentru Infrastructură Rutieră, care vizează reabilitarea unor secţiuni rutiere din nordul şi nord-vestul Bulgariei care prezintă o importanţă deosebită pentru conectivitatea cu România.

Se vor aloca trei milioane de euro pentru Agenţia Executivă Administraţia Maritimă - structură din cadrul Ministerului bulgar al Transporturilor - pentru înfiinţarea unor centre de urgenţă în Ruse şi Lom (Bulgaria), respectiv Turnu Măgurele (România), cu scopul prevenirii şi gestionării dezastrelor privind navigaţia pe Dunăre.

Programul Interreg V-A România-Bulgaria 2014-2020 vizează şapte judeţe din România (Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Constanţa) şi opt districte din Bulgaria (Vidin, Vraţa, Montana, Pleven, Veliko Târnovo, Ruse, Silistra, Dobrich).

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării