main logo
778

HBO lansează încă o miniserie excelentă după Cernobîl

Fenomenul Cernobyl a trecut, iar HBO încearcă să se revanșeze acum cu The Loudest Voice, o nouă miniserie care i-ar putea lua locul primei.

HBO lansează încă o miniserie excelentă după CernobîlFoto: IMDb

Actorul care interpretează rolul principal e unul foarte cunoscut, dar destul de greu de recunoscut în serial, transmite Știri.md cu referire la playtech.ro.

Este vorba despre Russell Crowe, care arată complet altfel decât l-ai văzut vreodată, totul pentru a intra în pielea lui Roger Ailes, personajul în jurul căruia se construiește toată acțiunea miniseriei The Loudest Voice de pe HBO.

Roger Ailes este fondatorul canalului de televiziune american Fox News și una dintre cele mai reprezentative figuri în istoria media. 

Serialul se concentrează pe ultimul deceniu, perioadă în care Ailes a devenit liderul de facto al Partidului Republican, dar timp în care s-a confruntat și cu acuzații de hărțuire sexuală. Acestea au contribuit în cea mai mare măsură la sfârșitul carierei acestuia.

The Loudest Voice poate fi urmărit pe HBO

Totuși, pe parcursul serialului The Loudest Voice putem vedea și elemente legate de întâlnirile acestuia cu liderii mondiali care au dat naștere carierei sale politice.

Momentan, doar primele cinci episoade din The Loudest Voice sunt deja disponibile pe HBO GO, iar dacă deja ai terminat Cernobyl, merită să vezi și acest serial. Ultimele două episoade urmează să poată fi și ele urmărite în curând.

Ca să-ți faci o idee mai bună despre ce te așteaptă, poți urmări trailerul aici:

Transformarea prin care Russell Crowe a trecut pentru acest rol este una impresionantă, iar actorul este dificil de recunoscut fără barbă și făcut să pară mult mai masiv decât este în realitate.

The Loudest Voice este împărțit în șapte părți, iar fiecare dintre acestea reprezintă un an din viața lui Roger Ailes. În alte roluri vei putea vedea și alți actori buni precum Naomi Watts, Sienna Miller, Seth MacFarlane sau chiar Simon McBurney.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării