main logo
453

Drama unei familii din România: Ambii copii înecați în aceeași zi

O familie din Dolj, trăieşte o adevărată dramă după ce şi-a pierdut doi copii, unul de 9 şi altul de 14 ani, în aceeaşi zi. Băieţii au plecat aseară să se scalde în Jiu.

Drama unei familii din România: Ambii copii înecați în aceeași zi

Nimeni n-a mai ştiut nimic de ei ore în şir până când au fost scoşi fără suflare din apele râului. Unul a fost găsit aseară, de un localnic, celălalt astăzi la prânz, de scafandri, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.

Primul copil, cel de 9 ani a fost găsit de un localnic, seara trecută. Omul a văzut cadavrul la marginea Jiului și a alertat autoritățile. Fratele său n-a fost găsit, însă, aseară.

Au fost demarate căutări cu un echipaj de salvare cu o barcă pneumatică, din păcate căutările nu au dat rezultat până la orele 24.00 când au fost oprite”, a explicat Ionuț Oprea, adjunctul secției de pompieri Craiova.

„Am aflat de acest nefericit eveniment, am mobilizat oamenii din localitate. 

Am căutat până la ora 1 azi noapte, datorită întunericului şi fiind pe marginea Jiului foarte multe vegetaţie care ne putea pune viaţa în pericol, am decis împreună cu poliţiştii de la Filişi să începem căutările”, a explicat Dumitru Amza, primarul comunei Braloștița.

Un cioban le a dat speranţe celor care l căutau pe băiat.

„Eu l-am trimis pe mal, nu s-a mai băgat în apă, că a întrebat de podul de la Bălta. 

Şi a luat-o pe drum. A zis că a venit Jiul mare şi nu mai poate să treacă înapoi”, a spus ciobanul.

Din nefericire, scafandrii l-au găsit pe băiat fără suflare, la doi kilometri distanță, pe malul Jiului.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării