main logo
439

Donald Trump ar putea graţia militari acuzaţi sau condamnaţi pentru crime de război

Preşedintele american Donald Trump a cerut pregătirea documentaţiei necesare pentru graţierea unor membri ai armatei americane acuzaţi sau condamnaţi pentru crime de război, potrivit New York Times, care citează doi oficiali anonimi din SUA, relatează Reuters.

Trump ar putea graţia militari condamnaţi pentru crime de război

Trump a cerut ca dosarele să fie pregătite, indicând faptul că ia în considerare gratierea unor militari, printre care şi unul care ar putea fi judecat în baza unor acuzaţii că ar fi împuşcat civili neînarmaţi în Irak, cu ocazia comemorării Ziua Memorialului, pe 27 mai, transmite Ştiri.md cu referire la mediafax.ro.

Pregătrea dosarelor de graţie durează în mod normal luni, dar Departamentul de Justiţie a solicitat ca lucrările să fie finalizate înainte de sfârşitul săptămânii de sărbători, a afirmat unul dintre oficiali.

O cerere îl vizează pe şeful operaţiunilor speciale, Edward Gallagher, din cadrul Navy SEAL, care urmează să fie judecat săptămâna viitoare, sub acuzaţia că ar fi împuşcat civili neînarmaţi şi ar fi ucis un inamic captiv cu un cuţit în timp ce se afla în misiune în Irak.

De asemenea, se crede că este inclus şi cazul maiorului Mathew Golsteyn, o Beretă Verde din cadrul forţelor speciale, acuzat de uciderea unui afgan neînarmat în 2010, a anunţat Times.

Cotidianul a informat că mai multe astfel de cazuri sunt considerate a fi incluse în documente, fără a le da numele.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării