main logo
500

Doi hoți români speriați de poliția italiană și-au încheiat jaful în mod dezastruos

Doi hoți români speriați de poliția italiană și-au încheiat jaful în mod dezastruos, în Catania. Cei doi au fost surprinși chiar în timp ce își jefuiau vecinul, care i-a alertat pe agenți.

Doi hoți români speriați și-au încheiat jaful în mod dezastruos

Cei doi români au plănuit să jefuiască apartamentul unui vecin italian, aflat la etajul al doilea al unei clădiri din Catania, transmite Știri.md cu referire la observator.tv.

Proprietarul, care era acasă, a fost alertat la vederea a două siluete umane și a sunat la 112. Polițiștii italieni au reacționat și și-au făcut imediat apariția la casa din via Morosoli.

Unul dintre hoţi a căzut de la balcon

Speriați de sosirea polițiștilor, cei doi hoți au intrat în panică. Unul dintre ei a fost găsit zăcând pe jos, în curtea interioară a clădirii.

Înspăimântat, bărbatul a încercat să scape, dar a căzut de la balcon, spune ziarul La Sicilia.

Celălalt român n-a mai apucat să iasă din apartament și a rămas blocat acolo, până au intrat agenții și l-au încătușat.

Potrivit catania.livesicilia.it, bunurile furate au fost returnate pe loc vecinului jefuit. Cei doi hoți, Adrian Lucian Lenta, de 41 de ani, și Robert Avădani, de 40 de ani, au ajuns după gratii.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării