main logo
2118

Cum arată bărbatul care a petrecut o lună în bârlogul ursului

Un bărbat din Rusia a fost salvat din bârlogul unui urs, unde susține că ar fi fost blocat timp de o lună. Bestia i-a fracturat coloana și l-ar fi ținut „captiv” pentru a-l mânca.

Cum arată bărbatul care a petrecut o lună în bârlogul ursului

Identificat drept Alexander, bărbatul a fost găsit de niște câini de vânătoare, în regiunea Tuva din Rusia, situată în apropiere de granița cu Mongolia, transmite Știri.md cu referire la Protv.ro

Animalele au intrat într-o peșteră și au reuzat să mai iasă, așa că vânătorii au fost nevoiți să intre după ei, moment în care l-au descoperit pe Alexander, care arăta precum o mumie, scrie Daily Mail.

Inițial, vânătorii au crezut chiar că este un cadavru mumificat, însă au fost șocați să realizeze că Alexander era încă în viață.

Acesta le-a spus medicilor că pentru a supraviețui a fost nevoit să își bea propria urină, iar medicii spun că e un miracol că n-a murit din cauza rănilor și a situației șocante în care se afla. Ei au mai precizat că Alexander își poate mișca brațele, poate vorbi, însă în rest este paralizat și epuizat.

„Nu putem confirma cazul din Tuva. Nu a fost înregistrat la Ministerul Sănătății, la Ministerul pentru Urgențe sau la altă instituție din regiune. Cel mai probabil, s-a întâmplat în afara regiunii Tuva”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului Sănătății din regiune.

Nu se știe cu certitudine când a fost atacat Alexander, însă el le-a spus celor care se ocupă de cazul său că atacul s-ar fi întâmplat în luna mai.

Povestea șocantă a bărbatului a atras comparații cu filmul The Revenant, în care personajul jucat de Leonardo di Caprio a fost atacat de un urs.

Urșii bruni au tendința de a îngropa parțial sau complet animalele pe care le ucid. Uneori trec zile sau chiar săptămâni până când le mănâncă.

Ivan V. Seryodkin de la Academia rusă de Științe, a lansat ideea că urșii și-ar ascunde hrana de alte prădătoare cât timp carnea se descompune, fiind mai ușor de consumat.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării