main logo
1167

Cum arată autobuzul electric care poate circula 20 de ani fără reparaţii

Grupul Alstom a prezentat autobuzul electric Aptis, în cadrul InnoTrans Berlin, din Germania, cel mai mare târg din lume dedicat industriei transporturilor, care a avut loc în perioada 18 - 21 septembrie 2018.

Cum arată autobuzul electric care poate circula 20 de ani fără reparaţii

Acesta poate circula 20 de ani, fără reparații.

Aptis este un autobuz 100% electric, produs de Alstom împreună cu subsidiara sa NTL din Franţa pentru transportul urban, informează Știri.md cu referire la Economica.net.

Media altor modele electrice este de 15 ani de funcționare, fără mentenanță, iar vestea bună este aceea că noul autobuz ar putea fi oferit şi la licitaţiile din România.

De altfel, mai multe municipalităţi – printre care și București – au anunţat deja că vor organiza licitaţii pentru cumpărarea de autobuze nepoluante.

Dar până atunci, au apărut imagini cu primele autobuze Otokar diesel, cu motor Euro 6, comandate de Primăria Capitalei.

Până la finalul acestui an, vor ajunge primele 100 de autobuze, urmând ca până la finalul anului 2019 să ajungă în parcul Societății de Transport București (STB) și celelalte 300.

STB este noua denumire a Regiei Autonome de Transport București (RATB), după schimbarea formei juridice în societate pe acțiuni.

Autobuzul electric Aptis (Alstom) – specificații tehnice

Prima și cea mai importantă este durata de viaţă extinsă. Principalele componente, printre care motorul, pot funcţiona 20 de ani fără nicio reparaţie, susține producătorul.

Pentru că are direcţie pe toate cele patru roţi, poate fi manevrat uşor şi poate fi parcat foarte aproape de trotuar, la o distanţă de până la 40 de milimetri.

Noul design al autobuzului permite o capacitate interioară sporită cu 25% şi o suprafaţă a geamurilor cu 20% mai mare decât a autobuzelor obişnuite, oferind o panoramă de 360 de grade asupra oraşului.

Scaunele pot fi configurate în mai multe variante.

 


Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării