151
0
Corp găsit în Dunăre, la 100 km de Budapesta, după naufragiul navei cu turiști străini
151
0

Un corp a fost găsit în Dunăre, la peste 100 de kilometri în aval de Budapesta, unde naufragiul unui vapor cu turişti la bord s-a soldat cu şapte morţi şi 21 de persoane date dispărute săptămâna trecută, a anunţat luni poliţia ungară, relatează Reuters.

Treizeci şi trei de turişti sud-coreeni şi doi membri ai echipajului se aflau la bordul vaporului ”Sirena”, care s-a scufundat miercuri în urma unei coliziuni cu alt vapor, relatează Ştiri.md cu referire la stirileprotv.ro.

Şapte pasageri au fost salvaţi, corpurile altor şapte au fost recuperate în noaptea de după accident, iar 19 au fost saţi dispăruţi, dar şi cei doi membri ai echipajului.

”Un cadavru, care pare să fie al unui coreean, a fost găsit la 100 de kilometri de aici”, a declarat pentru presă un ataşat al Ambasadei Coreei de Sud.

O identificare era în curs, a anunţat poliţia ungară, fără să confirme că este vorba despre una dintre victimele naufragiului.

Scafandri încercau luni să ajungă pe epavă, pe care se află corpurile majorităţii persoanelor date dispărute.

Curenţi puternici, cauzaţi de o ”umflare” a apelor fluviului, nu au permis anterior acest lucru.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter