main logo
488

CM 2018. Un nou incident la bordul unui avion în Rusia: O turbină a luat foc în aer

O turbină a unui avion care transporta 70 de fani peruani de la Ekaterinburg la Moscova, vineri, a luat foc înainte de aterizare, iar pasagerii au auzit o explozie.

CM 2018. Un nou incident la bordul unui avion în Rusia

În avion se afla şi jurnalista Milena Merino, de la RPP Noticias, care a declarat că incidentul a avut loc cu 20 de minute înainte de aterizare. În avion a pătruns fum, iar personalul de bord, care nu vorbea limba spaniolă, nu s-a putut face înţeles prea bine în limba engleză atunci când le-a explicat pasagerilor măsurile de siguranţă, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.

„Nu exista mască de oxigen, nu exista nicio siguranţă”, a spus Merino.

O altă pasageră, Marcela Reyes, a declarat că după explozia auzită echipajul nu i-a putut spune ce s-a întâmplat. I-a cerut doar să-şi pună centura de siguranţă pentru că avionul va ateriza.

Avionul a aterizat la Moscova şi nicio persoană nu a fost rănită.

Acest incident vine la câteva zile după ce un motor al avionului cu care s-a deplasat naţionala Arabiei Saudite la Rostov-pe-Don a luat foc. Motorul a luat foc în timp ce avionul se apropia de aeroportul din Rostov. Avionul a aterizat în siguranţă.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării