main logo
703

Cine este persoana care a dezvăluit discuția dintre Trump și Zelenski

Avertizorul de integritate care a dezvăluit că președintele Donald Trump a cerut ajutor străin pentru a fi reales și căruia Casa Albă ar fi încercat să-i închidă gura este un agent CIA care a fost detașat să lucreze la Casa Albă la un moment dat.

Cine este persoana care a dezvăluit discuția dintre Trump și ZelenskiFoto: 112.international

Între timp, agentul s-a întors la CIA, dar nu se cunosc alte detalii despre el, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro.

Denunțul său, făcut public joi, sugerează că agentul respectiv este analist ca pregătire și că este un bun cunoscător al politicii externe americane față de Europa, demonstrând o înțelegere complexă a politicii ucrainene, dar și o cunoaștere a unor noțiuni de drept, scrie NYT.

Expertiza avertizorului de integritate este de natură să sporească încredere congresmenilor despre temeinicia denunțului său și va contracara afirmațiile că s-ar putea ca el să nu fi înțeles bine ce a aflat despre Donald Trump. 

Trebuie spus că el nu a ascultat direct convorbirea din iulie dintre Trump și președintele Vladimir Zelenski, convorbire care stă în centrul scandalului declanșat la Washington odată cu demersurile democraților de a începe în Camera Reprezentanților o procedură de punere sub acuzare a președintelui pentru abuz de putere. 

Casa Albă a încercat să restrângă accesul la notele despre discuţia telefonică avută de preşedintele Donald Trump pe 25 iulie cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, a menţionat avertizorul de integritate din cadrul serviciilor secrete americane, în raportul publicat joi de Congresul american.

„În exercitarea funcţiilor mele oficiale, am fost informat de mai mulţi responsabili ai guvernului american că preşedintele SUA s-a folosit de poziţia funcţiei sale pentru a solicita ingerinţa unei ţări străine în alegerile din Statele Unite din anul 2020”, scrie acel membru al serviciilor de informaţii în raportul datat 12 august.

„În zilele următoare apelului telefonic, am aflat de la mai mulţi responsabili americani că înalţi demnitari de la Casa Albă au intervenit pentru a ''închide'' toate arhivele legate de apelul telefonic”, adaugă el.

„Responsabili ai Casei Albe mi-au povestit că au fost ''forţaţi'' de avocaţi ai Casei Albe să retragă transcriptul electronic din sistemul informatic unde astfel de transcripturi sunt arhivate de obicei”, a relatat angajatul serviciilor secrete americane. 

Apoi „transcriptul a fost descărcat într-un sistem electronic distinct, care de regulă este utilizat pentru a arhiva şi a gestiona informaţii clasificate de o natură deosebit de sensibilă”, explică el în continuare.

„Aceste diferite acţiuni au evidenţiat, în opinia mea, că responsabili de la Casa Albă înţelegeau gravitatea a ceea ce se întâmplase la acel apel”, subliniază avertizorul de integritate. 

Acest agent al serviciilor secrete americane ţine să adauge că el nu a fost un martor direct al acţiunilor la care face referire, dar că le-a considerat „credibile”, întrucât „în aproape toate cazurile mai mulţi responsabili au evocat fapte care erau pertinente”. Conform aprecierii sale, circa 12 responsabili ai Casei Albe au ascultat de-acum celebra discuţie dintre Trump şi Zelenski.

Casa Albă a publicat miercuri o stenogramă de cinci pagini cu conţinutul acestei convorbiri din 25 iulie, înregistrată atunci de serviciile secrete americane şi urmată de un denunţ intern al unui membru al acestor servicii, presa relatând, în urma acestui denunţ, că Donald Trump i-ar fi făcut o „promisiune neobişnuită” lui Zelenski şi l-a încurajat în privinţa unei investigaţii asupra fiului lui Joe Biden, Hunter Biden.

Acesta din urmă a lucrat începând din 2014 pentru o companie ucraineană din sectorul gazelor, în perioada când tatăl său era vicepreşedinte al SUA în mandatul preşedintelui democrat Barack Obama. Respectiva companie ucraineană a fost ţinta unei anchete conduse de un procuror a cărui demitere a fost cerută atunci Kievului de către Joe Biden pe motivul slabelor rezultate ale acelui procuror în lupta împotriva corupţiei. Dar Trump sugerează că motivul real al acestei cereri ar fi fost de fapt investigaţia condusă de procurorul ucrainean împotriva fiului vicepreşedintelui Joe Biden.

„Există multe discuţii despre fiul lui Biden, că Biden a oprit investigaţia şi mulţi doresc să afle despre aceasta, aşadar dacă aţi putea face ceva cu procurorul general ar fi minunat. Biden s-a lăudat că a oprit investigaţia, deci dacă aţi putea vedea despre ce este vorba ... Pentru mine sună oribil”, i-a spus Trump lui Vladimir Zelenski, conform stenogramei publicate miercuri.

Acesta din urmă i-a răspuns că este „la curent cu această situaţie” şi l-a asigurat că viitorul procuror general ucrainean se va ocupa de această problemă. „Viitorul procuror general va fi 100% omul meu, candidatul meu (...) El sau ea va examina această situaţie, în mod specific compania pe care aţi menţionat-o în acest caz. Ideea investigării acestui caz este să restabilim corectitudinea, aşadar ne vom ocupa de aceasta”, l-a asigurat Zelenski, care i-a cerut lui Trump ca în cazul în care dispune de informaţii suplimentare utile acestei investigaţii să le pună la dispoziţia Ucrainei.

Publicarea de către Congres a raportului scris de avertizorul de integritate survine înaintea începerii unei şedinţe a Comitetului pentru informaţii din Camera Reprezentanţilor, la care a fost audiat pe acest subiect directorul comunităţii americane de informaţii, Joseph Maguire, menționează Agerpres.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării