main logo
717

Bloomberg: Problema Europei cu Italia, mai gravă decât Brexitul

”Cu o originalitate remarcabilă, programul anunțat săptămâna trecută combină ambițiile unor mari cheltuieli sociale. Aceasta implică o creștere a datoriei publice”, scrie Bloomberg.

Bloomberg: Problema Europei cu Italia, mai gravă decât Brexitul

Partenerii de coaliţie nu par deloc afectaţi de povara datoriilor actuale ale Italiei, cifrate la 130% din produsul intern brut. Și nu pare să le pese nici de normele UE privind consolidarea fiscală, transmite Știri.md cu referire la capital.ro.

Iar dacă Italia nu va reuşi să se pună pe picioare cu acest program, să nu vă imaginaţi cumva că va părăsi Uniunea Europeană, aşa cum intenţionează Marea Britanie. Și tocmai aceasta face Italia mai periculoasă.

Regatul Unit a ales să plece fără un plan, renunţând la puterea de negociere pe care o avea ca stat membru. Ca urmare, negociatorul principal al Europei, Michel Barnier, nu are de ce să fie prea îngrijorat de plecarea britanicilor. UE va continua, spune el, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat.

Aceasta nu va funcţiona cu Italia. Ea este mult mai ferm ancorată în Uniune, ca parte a zonei euro şi membru fondator al proiectului european. Ceea ce o plasează într-o poziţie mult mai bună pentru a deteriora Uniunea din interior.

Spre deosebire de Grecia, Italia este prea mare pentru a fi ignorată sau forţată să se supună. Ea are enorme probleme economice şi financiare şi dacă s-ar lovi de o nouă criză, urmările ar fi greu de limitat doar la Italia.

Și un alt aspect trebuie luat în considerare: una dintre dificultăţile persistente ale Marii Britanii cu UE a fost sentimentul că  trebuie să respecte regulile.

Cazul Italiei sugerează o perspectivă diferită. Citind programul noului guvern, nu aţi ghici că în chiar constituţia ţării se găseşte o clauză privind o construcţie bugetară echilibrată. Disponibilitatea de a ignora angajamentele pe care le vede ca fiind nedrepte se adaugă potenţialului  distructiv al Italiei”, scrie Bloomberg.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării