main logo
421

Baie de sânge într-o închisoare: 23 de deţinuţi au fost ucişi într-o confruntare cu gardienii, în Venezuela

Cel puţin 23 de deţinuţi au fost ucişi în urma unei revolte într-un centru de detenţie al poliţiei din vestul Venezuelei, a anunţat ONG-ul Observatorul închisorilor din Venezuela, relatează dpa, potrivit agerpres.ro.

Deţinuţi au fost ucişi într-o confruntare cu gardienii, în Venezuela

Revolta a avut loc în localitatea Acarigua, din provincia Portuguesa, potrivit ONG-ului care militează pentru apărarea drepturilor deţinuţilor, transmite Ştiri.md cu referire la stiripesurse.ro.

Paisprezece oficiali din administraţia închisorii au fost răniţi în acest incident violent din centrul de detenţie al poliţiei vineri dimineaţă, potrivit cotidianului El Nacional.

A avut loc un schimb de focuri şi au explodat grenade, a postat pe Twitter jurnalistul Daniel Colina.

Într-o înregistrare video postată pe social media poate fi văzut un deţinut mascat, înarmat, alături de două femei vizitatoare la centrul de detenţie. Bărbatul spune că este "gata să moară", în timp ce una dintre femei face apel la "dialog".

Victimele rănite ar fi fost transportate la un spital local, unde a fost remarcată o prezenţă consistentă a forţelor de securitate, relatează canalul NTN24.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării