main logo
1011

Atac Noua Zeelandă. Obsesia teroristului pentru eroii creștinătății, descifrată

Australianul Brenton Tarrant, autorul atacului din Noua Zeelandă, este bolnav psihic in stare gravă.

Obsesia teroristului australian pentru eroii creștinătății, descifrată

"Omul suferă de paranoia şi este bântuit de o idee obsesivă. Este un creştin radicalizat şi tocmai din acest motiv are ca idoli nişte eroi ai creştinătăţii printre care şi domnitori români care s-au luptat cu otomanii. Paranoicii sunt oameni extrem de meticuloşi. El a stat şi s-a documentat îndelug în privinţa acestor eroi ai lumii creştine pe care mai apoi i-a considerat un soi de aliaţi. În mintea lui, aceşti eroi l-au ajutat să-şi ducă la bun sfârşit atacul, iar acum el se consideră un frate de arme al acestor mari figuri ale lumii creştine", a precizat Liviu Chesnoiu, psiholog criminalist, pentru adevarul.ro. Reamintim că australianul Brenton Tarrant, autorul atacului din Noua Zeelandă, scrisese mai multe nume de personaje istorice pe încărcătoarele armelor, considerându-le, cel mai probabil, eroi ai creştinătăţii. Aici apar și numele lui Ştefan cel Mare şi Şerban Cantacuzino, domnitor al Ţării Româneşti între 1678 şi 1688. Acesta din urmă a participat la asedierea Vienei de către turci în 1683, dar a fost de partea otomanilor, transmite Ştiri.md cu referire la realitatea.net.

Numărul morților după atentatul din Noua Zeelandă a ajuns la 49, iar 48 de oameni au fost răniți! Este ultimul bilanț al poliției din orașul Christchurch. Atacurile armate au avut loc în două moschei. Şocant este că atacul pare să fi fost transmis în direct pe contul de Facebook al unuia dintre cei care au deschis focul.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării