main logo
557

Atac armat în Iran: Cel puţin 24 de persoane au fost ucise, iar alte 53 au fost rănite

Cel puţin 24 de persoane au fost ucise, iar alte 53 au fost rănite în urma atacului armat produs sâmbătă în cursul unei parade militare desfăşurate în oraşul iranian Ahvaz.

Atac armat în Iran: Cel puţin 24 de persoane ucise, iar alte 53, rănite

"Victimele sunt militari şi civili, inclusiv femei şi copii care veniseră să urmărească parada", a declarat un oficial din cadrul serviciilor de securitate iraniene, relatează Știri.md cu referire la mediafax.ro.

Printre persoanele ucise figurează numeroşi membri ai Gardienilor Revoluţiei iraniene.

Bilanţul anunţat anterior era de 11 morţi şi 20 de răniţi.

Doi indivizi au deschis focul spre mulţime de pe o motocicletă.

Autorităţile iraniene suspectează că este vorba de un atac terorist islamist care probabil a fost comis de reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic.

Atentatul a avut loc în cursul unei parade organizate la aniversarea începerii războiului din perioada 1980-1988 între Iran şi Irak.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării