Asistentă medicală: Am văzut cum s-au împietrit plămânii unui tânăr infectat

Medicii și asistentele au învățat din mers, de la oră la oră și de la zi la zi, cum să facă față și pe toți i-a unit, într-un final, solidaritatea, transmite Știri.md cu referire la rfi.ro.

O spune Daniela Moldovan, asistentă și lideră de sindicat la o clinică din Suedia, care povestește cum pandemia a adus în spitale inclusiv persoane ieșite la pensie, care și-au dorit să ajute sau chiar personal administrativ, care a coborât din birouri.

Adevăratul șoc s-a produs atunci când a murit un pacient tânăr, sănătos -  povestește Daniela Moldovan.

Când vezi radiografiile cu plămâni pietrificați, atunci înțelegi ce înseamnă cu adevărat COVID-19, mai spune asistenta:

Daniela Moldovan: Cred că am auzit de el în ianuarie, la televizor, bineînțeles. Iar în Suedia cred că am auzit la începutul lui martie. Atunci au fost primele cazuri confirmate. 

Reporter: Cât a trecut de la momentul în care ați auzit pentru prima oară de covid până când ați avut în spitalul în care lucrați primul caz?

D.M: Eu vorbesc de secția mea. Pe secția mea a durat în jur de două săptămâni până a apărut primul pacient. În spital nu știu exact.

Au fost pacienți care au venit cu alte probleme la camera de primiri urgențe, iar după aia li s-a recoltat testul și unii dintre ei erau pozitivi.

Au fost împărțiți în două categorii la început. Erau mai mulți pacienți care veneau pentru alte probleme și într-un final erau testați pentru covid.

Nici medicii nu știau exact ce se întâmplă, care sunt simptomele. Cealaltă categorie erau pacienții cu un tablou clinic un pic mai clar și li s-a recoltat din prima testul. Erau pozitivi și apoi erau împărțiți pe diferite secții.  

Rep: Cum a fost instructajul care vi s-a făcut încă de la început? Vi s-au trasat niște reguli clare? Ați fost avertizați dumneavoastră și întreg personalul medical asupra riscurilor sau v-ați adaptat pe măsură ce evolua situația?

D.M: Ne-am adaptat în mare parte. Noi nu am avut timp de instructaj. Se luau măsuri de la o zi la alta, de la o oră la alta.

Rep: Dați-mi un exemplu, vă rog. 

D.M: Astăzi am aflat că secția noastră este împățită în două, o parte pentru bolnavi obișnuiți, o parte pentru cei cu covid. Unele săli erau pentru cei pozitivi, pentru cei confirmați cu covid, altele erau pentru cei suspecți.

Schimbări de genul au fost de al o zi la alta. La un moment dat toată secția era de covid. Apoi era împărțită în două. Nu mai aveam pacienții de profil, erau doar cei covid pozitiv și cei suspecți.

Am continuat cu astfel de schimbări de la zi la zi, de la oră la oră. În privința instructajului, ne-am învățat unii pe alții, am luat recomandările de pe site-ul direcției de sănătate publică din Suedia.

Până la urmă, ușor, ușor am făcut noi liste cu un anume instructaj și măsuri de protecție. 

Rep: În schimb vi s-a furnizat echipament de protecție?

D.M: Întotdeauna am avut echipament de protecție. Din motive mai mult de siguranță nu ni s-a spus niciodată ce avem în stoc, câte mănuși, câte măști, ce fel de măști.

De la săptămână la săptămână apăreau diferite firme care confecționau măști și mănuși. Asta era diferența. Noi am avut întotdeauna protecție.  

Rep: Combinezoane și echipamente mai avansate ați avut?

D.M: Nu era nevoie. La început toată lumea era speriată. Sunt lider de sindicat și chiar am avut o discuție de genul. Majoritatea erau nemulțumiți de măsurile de protecție luate.

Aveau impresia că nu e de ajuns. Aveam nevoie de bonetă, de ultima mască FFP3, care e cu ventil și eram speriați. 

După, ușor, ușor a apărut un protocol și ni s-a explicat de ce nu e nevoie, de exemplu, să purtăm o mască FFP3 cu ventil, care se poartă numai în locuri și spații cu set up-uri cu ventilație unde sporii sunt în aer și rezistă în aer mult mai mult timp. Noi nu aveam nevoie de așa ceva.

Pe secția noastră nu umblăm cu inhalatoare la pacienții cu covid. Nu era nevoie. Apoi lucrurile s-au liniștit, s-au calmat și am continuat să continuăm cu echipamentul de bază.

Rep: Ați avut colegi care s-au speriat atât de tare încât au plecat sau ar fi vrut să demisioneze? În România s-a întâmplat lucrul acesta. 

D.M: Nu s-a întâmplat. Dimpotrivă, au fost foarte mulți pensionari care au venit și au lucrat la spital. Mulți din alte secții sau din administrație au lucrat cu pacienți cu covid.

Probabil că e și din cauză că populația suedeză are o încredere foarte mare în guvern. Este o altă relație. Ne-au oferit toată siguranța, informații peste informații în fiecare zi. Totul era clar.

Rep: Ați simțit că sunt transparenți, că nu vă ascunde nimeni adevărul?

D.M: Exact.

Rep: Există vreun protocol special cu personalul medical în vederea protejării familiei? De exemplu, dumneavoastră aveți o familie, aveți și un copil, știu asta, vi s-a pus la dispoziție un spațiu alternativ de cazare timp de un număr de zile pentru a sta izolată de familie?

D.M: Nu.

Rep: Cum merg lucrurile?

D.M: Protocolul e simplu. Atât timp cât prezinți simptome de răceală stai acasă. Nu ieși din casă. Nu există un protocol anume.

E la libertatea fiecăruia să facă cum vrea și ce vrea. Am avut colege care au fost bolnave și atât ele cât și membri familiei au rămas în casă. Nimeni nu a plecat la serviciu, la școală sau grădiniță. S-au izolat. 

"Citeam teoriile conspiraționiste, însă după ce am văzut cam ce poate să facă virusul ăsta, mi-am schimbat total părerea. După mai multe radiografii sau CT-uri au văzut cum s-au împietrit plămânii. Virusul a făcut chestia asta. Nu a avut absolut nicio boală"

Rep: Dumneavoastră aveți acum simptome de răceală. Se simte în voce.

D.M: Da, dar nu e nimic confirmat. Aștept să mi se aducă un test. Până primesc rezultatul ceilalți membri ai familiei sunt acasă.

Rep: Se vorbește foarte mult în România despre așa numita metodă suedeză. Se vorbește și în termeni laudativi, dar și în termeni critici în funcție de persoană.

Cum vedeți dumneavoastră, din Suedia, strategia abordată de România? Presupun că sunteți la curent și cu ce se întâmplă în România.

D.M: Strategiile sunt diferite pentru că și sistemul e diferit, spitalele sunt diferite. Aici sunt mai multe locuri de spitalizare decât în România.

Presupun că toate măsurile luate de guvernul român au fost din cauză că nu sunt atât de multe locuri și atât de multe respiratoare.

Dacă ar fi fost un număr foarte mare de bolnavi care necesită spitalizare avansată, atunci nu ar fi avut loc pentru atâți bolnavi.

Rep: În ce măsură considerați că este relevant și felul în care răspunde populația la măsurile anunțate de către autorități? Îmi spuneați că în Suedia lumea are un grad de conformare mai mare.

D.M: Presupun că până la urmă e vorba de încrederea pe care o are populația. Clar nu e aceiași relație între populație și guvern.

Rep: Ce reacție vă stârnesc toate știrile false și teoriile conspirației pe care le vedeți, le vedeți și pe Facebook și de care presupun că vă loviți destul de des, mai ales că lucrați într-o clinică? Ce impact au asupra dumneavoastr?

D.M: Citeam teoriile de genul, însă după ce am văzut cam ce poate să facă virusul ăsta, mi-am schimbat total părerea. Nu prea le bag în seamă. Nu le citesc.

Teoriile conspirative au fost întotdeauna de-a lungul istoriei. Nu e nimic nou. Chiar am citit o chestie. Studiile ne arată că sunt mai multe motive pentru care oamenii cred în teorii ale conspirației.

De cele mai multe ori, acestea trebuie să satisfacă trei nevoi primare ale individului, anume nevoia de înțelegere și consecvență, de control sau pur și simplu de a se remarca în cadrul unui grup. Pur și simplu cred că despre asta e vorba. 

Rep: Ce poate să facă acest virus? Ați spus că din momentul în care ați văzut ce poate să facă, din acel moment v-ați schimbat total.

D.M: Chiar aș vrea să povestesc. Eu lucrez de noapte. Am venit la serviciu seara, în jurul orei 20:30, iar la ora 21 am aflat că este internat soțul unei colege. Colega mea fusese bolnavă cu simptomele tipice. Nu i se făcuse niciun test. Era clar că era covid.

Apoi s-au îmbolnăvit copiii, iar la final a luat soțul. Am intrat la el în salon. Tremura, avea frisoane, temperatură. De abia respira. Avea oxigen.

Din oră în oră starea i se degrada exagerat de mult. La două, trei ore am sunat medicul de gardă și am spus că acest opacient trebuie mutat.

A fost mutat pe terapie intensivă. S-a încercat să i se administreze anumite medicamente, însă nu a răspuns deloc la ele. Atunci s-a luat hotărârea să fie intubat. A fost intubat trei săptămâni.

Un pacient sănătos, la 40 de ani, la trei săptămâni după aceea a murit. Pentru mine a fost șocant, traumatizant. Nimeni nu se aștepta.

A fost un șoc pentru toată lumea, pentru medici. După mai multe radiografi sau CT-uri au văzut cum s-au împietrit plămânii.

Virusul a făcut chestia asta. Nu a avut absolut nicio boală. La început mi s-a părut o joacă.

Virusul mi s-a părut ceva care o să treacă, așa cum a fost și gripa porcină sau celelate. Dar după ce am trăit cu acest pacient am zis că e pe bune și trebuie tratat pe bune.

Rep: Dacă veți ieși pozitiv la test ce veți face? Ce gânduri aveți?

D.M: Nu am niciun gând. Sper să fiu un caz fericit, să nu am foarte multe complicații. Voi sta în continuare în casă până îmi va trece, iar după aceea îmi voi relua viața.