main logo
1336

Fake News: Legătura dintre ieftinirea carburanților și metodologia ANRE

Nu există legătură directă între scăderea prețurilor la carburanți și aprobarea unei noi metodologii de către ANRE.

Fake News: Legătura dintre ieftinirea carburanților și metodologia ANRE

Mai multe instituții media de la Chișinău, unele afiliate guvernării, au relatat că mai multe benzinării din țară au afișat prețuri mai mici la carburanți. În finalul știrilor, publicațiile respective amintesc că, acum două zile, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat o nouă metodologie care stabilește că importatorii vor decide singuri prețul la carburanți, încercând să inducă astfel ideea că ar exista o legătură între decizia ANRE și scăderea prețurilor, transmite Știri.md cu referire la stopfals.md.

„De fapt, asistăm la o tentativă de manipulare, sub pretextul fals că ieftinirea carburanților s-ar datora noii metodologii aprobate de ANRE”, explică expertul în energetică Sergiu Tofilat.

„Mai multe benzinării din țara noastră au afișat astăzi prețuri mai mici la carburanți, cu cel mult trei la sută. De exemplu, în unele staţii de alimentare, prețul unui litru de benzină a fost redus cu până la 55 de bani și a ajuns să coste în jur de 18 lei și 50 de bani.  De asemenea, preţul motorinei este mai mic cu 15 bani, adică aproximativ 16 lei și 60 de bani litrul. Un litru de gaz lichefiat costă 10 lei și 70 de bani sau cu 35 de bani mai puțin decât ieri. Acum două zile, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat o nouă metodologie care stabilește că petroliștii pot decide singuri prețul carburanților. Una dintre condiții este că profitul nu trebuie să depășească zece la sută din cifra de afacere”, anunță Publika TV, instituție media deținută de președintele Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc. O știre similară a fost publicată și pe site-ul Canal2.md.

O asemenea informație a apărut și în alte surse mass-media din țară (ipn.md, moldova.org, adevarul.ro sau noi.md), dar și de peste hotare (antena3.ro), inclusiv la postul public de televiziune care, la fel, a făcut referire la decizia ANRE de luni, 11 martie 2019.

„Ieftinirea de astăzi a carburanților nu are nimic în comun cu aprobarea metodologiei noi de către ANRE. Potrivit regulilor noi, comercianții vor stabili singuri prețurile la carburanți. Dar asta se va întâmpla numai după ce metodologia nouă va fi publicată în Monitorul Oficial. Până atunci rămân în vigoare regulile vechi, adică prețurile-plafon stabilite anterior de ANRE. Asta înseamnă că importatorii și comercianții nu pot stabili prețuri mai mari. În schimb pot micșora prețurile cum doresc. Totodată observăm că resursele media afiliate Partidului Democrat tirajează activ știrea despre ieftinirea carburanților, menționând că ANRE a aprobat o metodologie nouă. De fapt, asistăm la o tentativă de manipulare, sub pretextul fals că ieftinirea carburanților s-ar datora noii metodologii aprobate de ANRE”, precizează expertul în domeniul energetic, Sergiu Tofilat.

Un reprezentant al companiei Lukoil a refuzat să explice motivele care au stat la baza ieftinirii prețurilor la carburanți. „Noi nu ne vom expune la acest subiect”, a precizat acesta, refuzând să se prezinte. Alte companii nu au răspuns la apeluri sau au evitat să discute la subiect.

Luni, 11 martie 2019, ANRE a aprobat noua metodologie privind formarea și aplicarea prețurilor la produsele petroliere. „Metodologia formării și aplicării prețurilor la produsele petroliere, aprobată de ANRE, stabilește: componenţa consumurilor şi cheltuielilor incluse la calcularea preţurilor de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale şi a gazului lichefiat; modul determinării, aprobării şi aplicării preţurilor de comercializare cu amănuntul la produsele petroliere principale şi la gazul lichefiat”, se precizează într-un comunicat de presă al instituției, însoțit de mesajul că metodologia formării și aplicării prețurilor la produsele petroliere va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Conform informațiilor publice, ultima ediție a Monitorului Oficial a apărut la data de 8 martie 2019, iar următoarea este programată să apară vineri, 15 martie 2019. Altfel spus, noua metodologie aprobată de ANRE încă nu a intrat în vigoare.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării