main logo
494

R. Moldova se pregătește de implementarea tehnologiilor 5G

Republica Moldova se pregăteşte de implementarea comunicaţiilor mobile de generaţia a 5-a (5G). Ministerul Economiei şi Infrastructurii a organizat în ajun o şedinţă publică de consultări la acest subiect.

R. Moldova se pregătește de implementarea tehnologiilor 5G

Potrivit agenţiei Infotag cu referire la surse din cadrul ministerului, în cadrul şedinţei au fost discutate aspecte primordiale ale acestui proces - securitatea cibernetică şi sănătatea publică, transmite Știri.md

Ministrul Chiril Gaburici a subliniat că autorităţile vor folosi cele mai bune practici la nivel european şi global, pentru a asigura că tehnologiile implementate în Republica Moldova vor fi sigure din punct de vedere tehnologic şi nu vor afecta sănătatea publică.

"La lansarea serviciilor 4G, ţara noastră a fost printre liderii acestui proces. Noi suntem determinaţi să stimulăm şi să susţinem un nou proces de investiţii în sector, pentru proliferarea tehnologiilor de comunicaţii de ultimă generaţie", a declarat el.

Ministrul şi-a exprimat speranţa ca agendele operatorilor naţionali să se sincronizeze cu agendele autorităţilor, "pentru că doar împreună părţile vor dezvolta o infrastructură modernă de comunicaţii, care va avea un impactul pozitiv asupra mai multor domenii importante, inclusiv domeniului economic şi investiţional din ţară".

Recent, "Orange Moldova" şi "Moldtelecom" au testat tehnologii şi au prezentat echipamente de generaţia 5G. Tehnologiile 5G reprezintă generaţia a cincea de telefonia mobilă, care va suplimenta serviciile existente de comunicaţii mobile cu capacităţi ultra-rapide de transport date, ce va permite dezvoltarea unor noi modele de afaceri, interacţiunea avansată dintre echipamente şi livrarea unor întregi noi game de servicii mobile.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării