main logo
1167

Patentarii, înfuriați pe ministerul lui Alaiba: Vom ieși la proteste

Reprezentanții deținătorilor de patentă se arată nemulțumiți de obligativitatea deținerii aparatelor de casă din luna iulie a acestui an. Ei și-au expus revendicările la o nouă rundă de discuții cu Ministerul Economiei.

Patentarii, înfuriați pe ministerul lui Alaiba: Vom ieși la proteste

După runda de discuții, Eleonora Țurcan Herghelegiu, reprezentantul deținătorilor de patentă din Căușeni, a declarat că Ministerul Economiei nu le ascultă revendicările și că discuțiile sunt fără rost, transmite Știri.md cu referire la bani.md.

„Intenționăm să ieșim la proteste pentru a ne cere dreptul la activitatea în bază de patentă, deoarece autoritățile nu ne aud”.

„Noi de jumătate de an trimitem scrisori către Ministerul Economiei ca într-un final să ne alegem doar cu prelungirea patentei și cu multe surprize și probleme. Ne-am adresat la Președinție și Cancelarie, care ne-au redirecționat către Ministerul Economiei, care drept răspuns ne-a spus despre extragerea calcarului ce demult nu se mai regăsește în Legea cu privire la patentă”, a punctat Eleonora Țurcan Herghelegiu.

La rândul său, Olga Ceapchi, consilier raional de la Ștefan Vodă, susține că „această categorie de cetățeni a devenit ca o rușine a statului Republica Moldova. Prelungirea patentei cu doar șase luni este o potlogărie cu adevărat. Am mizat ca să fim chemați înainte de a fi aprobată legea cu patentele. Se schimbă guvernările, dar oamenii rămân cu problemele lor”.

Ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, a spus în cadrul întâlnirii că autoritățile oferă posibilitatea de a crea întreprindere individuală, iar statul oferă prin intermediul ODA un ajutor de 10 mii de lei pentru achiziția aparatelor de casă.

„Aceasta le oferă posibilitatea comercianților să nu țină borderouri, contabilitate, hârțoage, rapoarte. Aceștia urmează să beneficieze de aparat de casă de generație nouă, care este conectat direct la FISC. „O dată în trei luni veți primi o recipisă, se calculează 1% din vânzări – mergeți la poștă sau la bancă pentru a achita. Acest procent probabil este mai puțin decât plătiți pentru patentă. Dacă este să vorbim despre bani, dar în același timp haideți să acceptăm că este o parte din normalitate să ai un mic echipament. Apropo, nu trebuie să plătiți pentru el, pentru că vine subvenționat. Din nou este un efort pe care îl facem pentru acești cinci mii de oameni”, a spus ministrul.

Patentele urmează să expire la 1 iulie 2023. Patenta de întreprinzător este în prezent utilizată în activitățile de comerț cu amănuntul la tarabe, tejghele, tonete, în chioșcuri, pavilioane și din autovehicule. De asemenea, este vorba și despre comerțul cu produse alimentare și mărfuri ușor alterabile autohtone, cu condiția respectării cerințelor sanitar-epidemiologice privind depozitarea, păstrarea și comercializarea lor.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării